Redactia.ro
Home » Monden » Actriță celebră, victimă a criticii venite din partea mamei. Cum a reușit să își vindece traumele copilăriei

Actriță celebră, victimă a criticii venite din partea mamei. Cum a reușit să își vindece traumele copilăriei

Jennifer Aniston este un nume sonor al filmelor contemporane. S-a făcut remarcată în urmă cu câteva decenii în renumitul serial „Friends“. A jucat în zeci de filme roluri principale sau mai mărunte. A fost mereu apreciată pentru modestitatea de care a dat dovadă, dar și de frumusețea și carisma care o caracterizează.

Ajungă la vârsta de 50 de ani, actrița a „dat din casă“ și a intrat în rândul lumii, vorbind despre fenomenul momentului bullying și bodyshameing.

Actrița a recunoscut că se considera urâtă din cauza criticii constante. Mama sa îi amintea mereu că are ochii prea distanțați și nasul prea mare. În adolescență, kilogramele în plus au reprezentat un alt motiv ca mama sa să îi atragă atenția. Și dacă bodyshameingul nu era suficient, actrița s-a confruntat și cu lipsa de încredere în sine.

”Mama mea îmi vorbea așa fiindcă mă iubea și îmi voia binele. Nu încerca să fie rea, nu își dădea seama că îmi va provoca traume care vor trece după ani de terapie. Se purta așa fiindcă așa a fost și ea crescută”, a declarat Jennifer Aniston aentru revista Elle.

Prin ce a trecut în copilărie Jennifer Aniston

Tot mai multe vedete normalizează bullyingul și bodyshameingul vorbind despre experiențele lor. Prin toate acceste destuinuiri, artiștii, actorii, persoanele publice doresc să atragă atenția tinerilor care consideră că criticile din copilărie sau adolescență sunt suficient de puternice încât să „li se sfârșească lumea“.

Astfel, mulți au făcut publice fotografii cu ei la vârsta pubertății, când aveau câteva kilograme în plus, acnee sau au vorbit despre criticile constante pe care le-au încasat atât din partea familiei, colegilor de școală sau a profesorilor.

Jennifer a vorbit deschis despre lucrurile care i-au marcat copilăria. Aceasta a văzut de timpuriu cum se poate destrăma o familie. Diferențele de opinie dintre mama și tatăl său i-au adus în pragul divorțului. După despărțire, Jennifer a rămas în custodia mamei sale.

Nancy Dow, actriță la rândul său, a căutat să-și ambiționeze fiica așa cum a știut ea mai bine. I-a scos în față toate defectele cu scopul de a avea mai multă grijă de imaginea sa, însă la pachet actrița a plătit costul traumelor.

Serialul „Friends“ nu a fost doar rampa de lansare pentru ea. Dar și o confirmare că nu e proastă, e frumoasă și se pricepe în meseria pe care și-a ales-o.

Încercând să se impună în fața mamei sale, sătulă de toate criticile, aceasta a rămas uimită cum propria mamă i-a râs în față. Jennifer a învățat să tacă și să se consume din prisma nesiguranței. Totuși, astăzi îi este recunoscătoare mamei sale considerând că fără criticile pe care le-a îndurat nu ar fi ajuns femeia puternică de astăzi.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: