Redactia.ro
Home » Știri » Amendă de 20.000 de lei pentru șoferul din Iași care a aruncat deșeuri din mașină în Mamaia

Amendă de 20.000 de lei pentru șoferul din Iași care a aruncat deșeuri din mașină în Mamaia

Polițiștii constănțeni s-au sesizat după ce au văzut filmulețul viral pe rețelele de socializare în care câțiva turiști aruncau deșeuri în stațiunea Mamaia. Șoferul din Iași a fost identificat și s-a ales cu o amendă de 20.000 de lei.

Primăria Constanţa a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că s-a sesizat din oficiu după apariţia imaginilor pe o reţea de socializare, conform News.ro.

“În urma apariţiei unor imagini pe reţelele de socializare, redate opiniei publice de către un cetăţean cu spirit civic şi preluate de către reprezentanţii mass media, Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa s-a sesizat din oficiu pentru a stabili cu certitudine datele concrete cu privire la fapta conducătorului auto, care abandona deşeuri din interiorul unui autoturism pe domeniul public al municipiului Constanţa. Poliţiştii locali l-au identificat şi sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei pe conducătorul auto din muncipiul Iaşi”, a transmis Primăria Constanţa.

Astfel, în imaginile respective se observă cum un bărbat aflat lângă maşina sa, într-o parcare în Mamaia, aruncă deşeuri din autoturism.

„Pe filmare se vede cum cei trei bărbaţi aruncă fără nicio jenă mai multe lăzi frigorifice şi alte deşeuri, în zona verde a unei parcări, deşi la numai câţiva zeci de metri s-ar fi aflat mai multe tomberoane. Imaginile surprinse au fost postate pe reţelele de socializare şi au iscat un val de critici. Autorităţile locale din Constanţa îi căută acum pe bărbaţi, iar pentru fapta lor riscă amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei”, potrivit „observatornews.ro”.

„În urma apariției unor imagini în care doi bărbați aruncă mai multe obiecte în spațiul public, în zona Summerland din stațiunea Mamaia, polițiști din stațiunea Mamaia s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, identificarea persoanelor în cauză și luarea măsurilor legale care se impun, potrivit O.U.G. 92/2021”, mai relatează sursa.

Șoferul s-a ales cu suma maximă drept amendă. Ceilalți indivizi au scăpat.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: