Puțini știu că frumoasa Nadine a avut parte de un start greu în viață și că la o vârstă fragedă ea a fost abandonată într-un orfelinat. Vedeta a povestit despre toate acestea într-un interviu acordat revistei Viva! Iată, așadar, prin ce experiență dureroasă a trecut în copilărie!
Nadine a fost abandonată într-un orfelinat de către bunica sa
Vedeta a povestit că la doar șase ani, bunica ei a dus-o la orfelinat. Și-n ciuda acestei experiențe traumatizante, Nadine a mărturisit că nu-și condamnă bunica pentru alegerea ei. Dimpotrivă. Povestește că a învățat să nu judece oamenii, ci să-i accepte ca atare. ‘’Nu a fost nevoită să mă ducă la casa de copii. A făcut-o pentru că așa îi era mai simplu. Am conștientizat tot. M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă. Omul care am fost a judecat-o aspru și a comparat-o cu ce ar fi făcut alții. Omul care sunt azi înțelege că acea femeie a făcut atât cât a știut și cât a putut. Este nedrept să comparăm oamenii. Curajul, demnitatea, puterea sunt haruri pe care toți le avem, dar nu toți reușim să le activăm. Și nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta. Ea nu a reușit în viața asta să și le activeze. Poate va alege să se întoarcă și să mai încerce o dată’’, a mărturisit ea.

Cum a fost în orfelinat pentru Nadine
Cât despre experiența în sine, Nadine relatează că totul a fost un calvar și că, de-abia acum, poate să înțeleagă prin tot ce a trecut. ‘’Orice aș spune, mintea unui om care nu a trecut prin asta nu poate cuprinde informația… Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om. Destructurare pe toate palierele: emoțional, intelectual, cognitiv… Unghiul din care privesc lucrurile acum mă face, însă, să fiu recunoscătoare pentru acele experiențe, pentru că, în sfârșit, am priceput de ce le-am experimentat. Și anume, m-am întrebat deseori care este noima nașterii mele, ca om negru, într-o țară de albi, în comunism, în sărăcie etc’’, a mai mărturisit Nadire.
Amintim că Nadine Emilie Voindrouh s-a născut în București, pe data de 24 februarie 1997. Nadine a crescut fără părinți, într-un orfelinat, după ce mama ei s-a stins în urma unui chiuretaj. Bunica sa maternă, în grija căreia se afla, a decis să o ducă la orfelinat. La fel s-a întâmplat și cu fratele ei.
„Tatăl meu era african și mama româncă. Pe vremea lui Ceaușescu nu se puteau căsători, era un fel de concubinaj al comunismului. El a plecat în țară lui, iar ea a rămas cu noi, doi copii negri și fratele meu alb. Mama a murit tot din cauza sistemului, la un chiuretaj. Bunica a luat decizia de a ne duce la casă de copii. Pe fiecare ne-a dus în altă casă de copii din cauza vârstei. Cel mai traumatizant a fost în prima zi, când mi-au luat hainele de pe mine și mi-au dat hainele căminului. Am simțit o cumplită umilință, furie, nesiguranță”, povestea vedetă în urmă cu ceva timp în interviul pentru okmagazine.ro.
Ulterior a fost luată de acolo de o mătușă, însă viața sa s-a schimbat din rău în mai rău: „Sărăcia îmi ajunsese la os. Am avut ani de zile în care nu exista săptămână în care să nu mă duc să cer un ou sau o pâine, iar vecinii nici să nu deschidă. Nu-mi permiteam să cumpăr haine, să plătesc biletele la trenuri, pentru a merge în ţară, la festivaluri, şi m-am angajat. Aveam 13 ani. Am făcut curat în curţile oamenilor, adunam iarba. Pentru a face nişte bani, am fost vânzătoare la metrou. Oamenii mă priveau cu dispreţ fiindcă, deseori, se întâmpla să am păduchi sau râie şi ei să-şi ferească copiii de mine“, – a mărturisit Nadine în emisiunea Iulianei Marciuc, „Destine ca-n filme“, difuzată pe TVR 2.






















