Cer medicamente pentru bolnavi. Zeci de angajați ai Spitalului de Urgență Craiova protestează joi, cerând medicamente pentru bolnavi și căldură în spital. Protestatarii au intrat peste manager.
Angajații Spitalului de Urgență Craiova protestează și cer medicamente pentru bolnavi
Potrivit Mediafax, angajații Spitalului de Urgență din Craiova își arată nemulțumirea pentru că nu au primit vouchere de vacanță, și că duc lipsă de medicamente pentru bolnavi și nu au căldură în spital.
În învățământ, la majoritatea spitalelor s-au dat vouchere. Poate mai sunt în țară care nu, dar la noi zic că nu sunt bani. De ce? Pentru că e lege dată și ar trebui să ni se dea. Nu depinde de buget. Suntem puțini și pe tură. Au ieși la pensie foarte mulți și nu s-au mai făcut angajări. De 2-3 ani de zile de când au ieșit la pensie nu s-au mai făcut angajări. Nu sunt nici medicamentele suficiente. Sunt perioade în care nu sunt. Lipsesc!”, a declarat Simona Munteanu, asistentă.
Spitalul nu are suficiente medicamente
Liderii de sindicat precizează că au încercat să discute de mai multe ori cu șefii spitalului, dar nu au luat măsuri.
Fondurile nu sunt suficiente în Spitalul de Urgență Craiova, iar medicamentele nu sunt suficiente. Iar, pacienții stau în frig pentru că nu au căldură.
„Nu avem prioritățile în ordinea în care ar trebui pentru îngrijirea pacientului pentru că pacientul este primul care are de suferit din această cauză. Aprovizionarea cu medicamente este deficitară, aprovizionarea cu materiale sanitare este deficitară. În spital nu este căldură, lucru foarte grav pentru că avem nou-născuți, și nu mai vorbesc de adulți care tremură și în sălile de operații„, a spus Ion Cotojman.
Nemulțumiți, angajații au intrat în clădire și au strigat în fața biroului managerului, „Ieșiți afară!”. Managerul spitalului, Eugen Georgescu a ieșit pentru câteva clipe afară și le-a spus că vor discuta după ce va ieși din ședință.