Redactia.ro
Home » Știri » Anunțul care îi sperie pe români! Restricții la utilizarea apei potabile: ”Ne pare rău pentru roșii, dar să o folosim pentru ce trebuie”

Anunțul care îi sperie pe români! Restricții la utilizarea apei potabile: ”Ne pare rău pentru roșii, dar să o folosim pentru ce trebuie”

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a transmis că unele administrații locale vor fi nevoite să impună restricții la utilizarea apei potabile, asta pentru că ar fi o mare risipă ca cetățenii să ude grădinile cu apă potabilă.

Ce spune Ministrul Mediului despre utilizarea apei potabile

„Atenționările și apelurile vor veni în continuare, pentru că vor fi administrații locale care vor trebui să ia măsuri pentru asigurarea apei potabile pentru toți cetățenii și pentru asigurarea apei potabile pe termen mediu și lung. Restricțiile dispuse pe plan local vin în sprijinul refacerii rezervelor pe timp de noapte sau refacerii rezervelor, în acele perioade în care se aplică restricțiile.

Sunt foarte multe localități care au sisteme de alimentare cu apă potabilă construite pe un consum normal, fără a consuma apă potabilă pentru alte scopuri: irigare, industriale, bazine de înot, udatul grădinii sau a gazonului. Mai ales în această perioadă trebuie să fim responsabili și să avem grijă de această resursă”, a declarat Barna Tanczos.

Barna Tanczos spune că celula de criză de la Guvern se va ocupa de monitorizarea zonelor afectate de secetă și de luarea de măsuri în localitățile unde se înregistrează deficiențe de alimentare cu apă potabilă.

Acolo, restricțiile pot viza domenii de activitate, dar analiza se face de la caz la caz. Nu putem generaliza. În localitățile unde nu există piscine și nu există cluburi, acolo apa este probabil folosită pentru irigare în grădină. Este la fel de mare risipă și acolo. Chiar dacă ne pare rău pentru roșiile pe care le-am pus, apa potabilă pentru băut și pentru nevoile casnice este apă scumpă, apă tratată, trecută prin foarte multe procese de tratare și filtrare, motiv pentru care trebuie să o folosim pentru ce trebuie”, a mai spus ministrul Mediului.

Anunțul făcut în cadrul ședinței de Guvern

Acesta a vorbit, în cadrul ședinței de Guvern, despre problema incendiilor de vegetație uscată. Ministrul Medicului a făcut apel la fermieri să nu mai dea foc pe terenurile agricole, pentru că pericolul izbucnirii unor incendii este uriaș.

Este un pericol uriaș în această perioadă și fac apel atât la fermieri, cât și la cetățenii care mai ies în natură în această perioadă să aibă mare grijă în folosirea focului. Să nu fie lăsat nesupravegheat, la părăsirea locației să aibă grijă ca focul să fie stins cu apă. Agricultorii să nu folosească în această perioadă focul în loc de recoltare, cosit, în loc de alte proceduri agricole, pentru că focul se extinde peste vegetația uscată și generează incendii. În litieră, în pădure, pe suprafețele agricole să nu folosim focul în această perioadă. Este o perioadă extrem de periculoasă și nu avem voie să ajungem în situația Spaniei, Greciei, Franței. Pădurile noastre sunt de alt tip, nu avem același pericol de a avea incendii forestiere pe suprafețe foarte mari, dar se pot întâmpla tragedii”, a precizat ministrul Mediului.

 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: