Roxana
În comuna Mironeasa, județul Iași, o femeie de 86 de ani trăiește singură, într-o casă aproape dărăpănată, fără lemne, fără hrană și fără sprijin. Povestea ei a devenit virală după ce preotul satului a făcut public apelul disperat: „Părinte, nu am lemne. Părinte, nu am ce mânca.” Cuvintele acestei femei au ajuns la inimile românilor, iar comunitatea s-a mobilizat pentru a o ajuta înainte ca frigul iernii să o doboare.
Viața unei femei uitate de lume
Bunica Elena, cum îi spun oamenii din sat, locuiește în satul Frunziș, comuna Mironeasa, la aproape 50 de kilometri de Iași. Casa ei, construită în urmă cu mai bine de 60 de ani, abia mai rezistă. Pereții sunt crăpați, ferestrele lasă vântul să intre, iar acoperișul s-a deteriorat după ultimele ploi. În mijlocul camerei stă o sobă veche, ruginită, în care nu mai arde niciun lemn.
Femeia trăiește doar dintr-o pensie minimă, de puțin peste 1.200 de lei, bani care se duc în mare parte pe medicamente. Restul, spune ea, abia îi ajunge pentru câteva pâini și un litru de ulei. „Nu am lemne și nici mâncare. Dorm cu hainele pe mine și cu o pătură veche. Noaptea îmi e frig și mă rog la Dumnezeu să treacă repede iarna”, a povestit bătrâna pentru BZI.
Lipsită de rude apropiate și fără copii care să o viziteze, bunica Elena a devenit simbolul unei realități tot mai dure în satele românești: bătrânii singuri, uitați de lume, care supraviețuiesc doar din mila celor din jur.
Frigul și foamea, dușmani necruțători
Odată cu răcirea vremii, situația ei a devenit critică. În casă nu există lemne, iar soba stă neagră de funingine, nefolosită de săptămâni întregi. „Părinte, nu am ce pune pe foc. Am strâns câteva crengi din grădină, dar nu țin nici o oră. Îmi e frig și mi-e rușine să cer la oameni”, a spus femeia cu lacrimi în ochi.
În cămara mică, rafturile sunt aproape goale. Pe masă se află o cană de ceai rece și o bucată de pâine. „Uneori mănânc o dată pe zi. Mai mult nu am. Am fost bolnavă și nu pot să ies prea mult. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ținut până acum”, a spus bătrâna.
În sat, toată lumea o cunoaște. Oamenii spun că, deși a fost mereu harnică și credincioasă, anii grei și lipsa familiei au doborât-o. „E o femeie bună, cinstită. A lucrat o viață întreagă la CAP. N-a cerut niciodată nimic de la nimeni, dar acum e tare greu. O vedem cum stă la poartă, se uită la drum și parcă așteaptă pe cineva care nu mai vine”, au spus vecinii.
Apelul preotului din sat: „Nu putem rămâne indiferenți”
Preotul parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Frunziș, părintele Antonie Rafael Ungureanu, este cel care a făcut public cazul. Impresionat de suferința femeii, a scris un mesaj emoționant pe pagina parohiei, cerând sprijin pentru a-i asigura un minim de trai decent.
„Când am intrat în casa ei, m-a întâmpinat cu lacrimi și cu vorbele: Părinte, nu am lemne. Părinte, nu am ce mânca. În acel moment am simțit că nu pot pleca fără să fac ceva. Am văzut cum tremura sub plapumă, într-o cameră în care abia era 5 grade. Nu putem rămâne indiferenți în fața unei asemenea dureri”, a spus preotul.
Apelul său a fost distribuit de sute de ori pe rețelele sociale, iar în scurt timp oameni din Iași, București și chiar din străinătate au început să trimită donații. „Unii au adus lemne, alții pături sau alimente. E impresionant să vezi câtă bunătate mai există”, a adăugat părintele Ungureanu.
Primii 40 de metri cubi de lemne au fost deja comandați, urmând să ajungă în sat în următoarele zile. Costul total al transportului și al materialului depășește 20.000 de lei, sumă strânsă prin contribuția credincioșilor și a oamenilor de bine.
Solidaritatea care readuce speranța
După ce cazul a devenit public, tot mai multe persoane s-au implicat. Firme locale, profesori, cadre medicale și simpli voluntari au trimis ajutoare. O femeie din Iași a venit personal la Mironeasa, aducând alimente și haine groase. „Am citit povestea și nu am putut rămâne nepăsătoare. M-am gândit la mama mea și mi s-a strâns inima. Mă bucur că am putut ajuta măcar cu puțin”, a spus aceasta.
Preotul coordonează acum campania umanitară care vizează nu doar bătrânica Elena, ci și alte familii nevoiașe din comună. „Ne-am propus să nu lăsăm pe nimeni să înghețe sau să flămânzească. În fiecare iarnă descoperim oameni care trăiesc la limita supraviețuirii, dar cu ajutorul celor din jur putem schimba asta”, a transmis el.
Mulți dintre cei care au aflat povestea au lăsat mesaje emoționante pe pagina parohiei: „Plâng citind. Dumnezeu să o ocrotească!”, „Vă mulțumim că v-ați implicat. Dacă fiecare dintre noi ar ajuta un bătrân, lumea ar fi mai bună”, „Vreau să donez pentru lemne, spuneți-mi cum pot face”.
Cum pot ajuta oamenii din țară
Pentru cei care doresc să o sprijine pe bunica Elena, Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Frunziș, comuna Mironeasa, a pus la dispoziție un cont special de donații:
IBAN: RO48CECEIS0130RON1062430, CEC Bank, pe numele PAROHIA SF. ARHIDIACON ȘTEFAN – FRUNZIȘ, MIRONEASA.
De asemenea, donațiile pot fi făcute și prin Revolut sau BT Pay, la numărul de telefon 0746 908 717 – (Pr. Ungureanu Antonie Rafael).
Orice contribuție, oricât de mică, poate însemna o zi cu mâncare caldă sau o seară la adăpost de frig. Preotul spune că deja se lucrează pentru repararea acoperișului și izolarea unei camere, astfel încât femeia să poată trece iarna în siguranță.
„E uimitor cum, în doar câteva zile, s-au mobilizat atâția oameni. Așa se construiește comunitatea adevărată: din gesturi mici, dar făcute din inimă. Când vezi zâmbetul unui om care simțea că nu mai are pe nimeni, îți dai seama că a meritat fiecare efort”, a mai spus părintele.
România tăcută, dar plină de oameni buni
Cazul bunicii din Iași nu este unul singular. În multe sate, mii de bătrâni trăiesc în sărăcie și izolare, dependenți de ajutorul social sau de mila vecinilor. Lipsa infrastructurii, a serviciilor sociale și depopularea zonelor rurale au amplificat această dramă tăcută.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, peste 900.000 de persoane în vârstă din România locuiesc singure. Dintre acestea, mai mult de jumătate nu au acces la servicii medicale constante sau la surse de încălzire adecvate. În mediul rural, fenomenul este accentuat de emigrația masivă a tinerilor, care lasă în urmă părinți și bunici fără sprijin.
Preoții, voluntarii și ONG-urile sunt adesea singurii care intervin în astfel de cazuri. La Mironeasa, exemplul oferit de părintele Ungureanu arată cât de mult poate schimba o comunitate atunci când nu întoarce privirea. „Nu trebuie să fim bogați ca să ajutăm. Trebuie doar să ne pese”, a spus el.
Astăzi, în casa Elenei s-au aprins din nou lumini. Oamenii au adus pături, alimente și lemne. Femeia a zâmbit pentru prima dată după mult timp. „Le mulțumesc tuturor. Nu credeam că mai există oameni atât de buni. Dumnezeu să-i răsplătească pe toți”, a spus cu voce tremurată bătrâna.
