Redactia.ro
Home » Monden » Ben Affleck și-a refăcut viața amoroasă cu o actriță mult mai tânără. Cine este iubita actorului și cum decurge relația lor

Ben Affleck și-a refăcut viața amoroasă cu o actriță mult mai tânără. Cine este iubita actorului și cum decurge relația lor

GALERIE FOTO (5) ben affleck noua iubita

Ben Affleck are o nouă iubită și pare să fie într-o perioadă bună a vieții lui. După ani în care s-a luptat cu alcoolismul, actorul și-a pus ordine în viață și a întâlnit o femeie care pare să-i ofere ce are nevoie după despărțirea de soția sa, Jennifer Garner.

Ben Affleck și-a refăcut viața amoroasă tot cu o actriță

După despărțirea de Jennifer Garner, Ben Affleck a dus o viață controversată, internându-se de mai multe ori în clinici de reabilitare și cuplându-se cu diverse femei nepotrivite. Dar iată că acum, la doi ani de la pronunțarea divorțului de mama copiilor lui, Ben Affleck și-a pus ordine în viață. S-a lăsat de băutură și și-a găsit o iubită, cu care are o relație destul de stabilă.

Iubita în cauză e nimeni alta decât actrița Ana de Armas, alături de care a jucat în pelicula „Deep water” și care e mai mică decât el cu… 15 ani. Cei doi și-au făcut relația publică în luna martie a anului acesta și de atunci paparazzi îi tot surprind împreună. Chipurile, actrița face naveta între locuința sa și cea a actorului, semn că încă nu s-au mutat împreună. Cert e că Ana i-a cunoscut deja pe cei trei copii ai actorului, din mariajul precedent, ceea ce înseamnă că lucrurile sunt cât se poate de serioase între ei.

Jennifer Garner, cealaltă femeie din viața lui Ben Affleck

Chiar dacă lucrurile dintre ei s-au încheiat în 2015, după 10 ani de mariaj, Ben Affleck a rămas apropiat de fosta lui soție. Au fost perioade în care surse din anturajul starului ar fi mărturisit că actorului îi e dor de fosta soție, însă se pare că toate aceste gânduri au rămas în urmă. Actorul e acum fericit cu iubita lui de 32 de ani, iar Jennifer Garner n-are decât să accepte că fostul său și-a refăcut viața amoroasă.

jennifer garner
Jennifer Garner, fosta soție a lui Ben Affleck

Însă, sunt voci pe la Hollywood, care spun că lui Jennifer nu i-ar fi picat prea bine că Ben Affleck i-a prezentat deja iubitei sale pe cei trei copii ai lor. Asta pentru că Jennifer nu e convinsă de trăinicia acestei relații și n-ar vrea ca cei trei copii ai lor să o îndrăgească prea tare pe Ana, ca mai apoi să fie dezamăgiți de o eventuală despărțire. Asta e una dintre păreri. O alta susține că, pur și simplu, Jen e geloasă și că nu a putut depăși nicicând despărțirea de Ben. Cert e că cei doi foști au în prezent o relație funcțională și nu o dată Ben a dat fuga la fosta nevastă pentru a-i rezolva problemele. Ne amintim cu toții că Jen a fost cea care l-a ajutat pe actorul să învingă alcoolismul, internându-l de fiecare dată în clinici de reabilitare…

Voi ce spuneți, se potrivește Ben Affleck cu noua lui iubită, Ana de Armas?

Loading...