Mirela Loșniță
Bunica mea, în vârstă de 70 de ani, a primit un cadou de Valentine’s Day de la singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat – o iubire pierdută în urmă cu cincizeci de ani. Dar când a refuzat să îl vadă, temându-se de ceea ce trecutul ar putea aduce, am știut că trebuie să intervin. Puteam să îi reunesc după atâta timp sau era o iubire sortită uitării?
O scrisoare din trecut
Când ești într-o relație, Valentine’s Day pare un moment magic – romantism peste tot, cupluri îndrăgostite și fericire generală. Dar când ești singur, devine doar o zi chinuitoare, un reminder neplăcut al singurătății tale.
Ca să scap de atmosfera apăsătoare, am decis să îmi vizitez bunica. Locuia într-un oraș mic, unde timpul părea să curgă mai lent, iar sărbătorile nu erau la fel de copleșitoare.
Încă mai erau trei zile până la Valentine’s Day, iar eu le număram nerăbdătoare, așteptând să se termine.
În timp ce îmi beam ceaiul, am auzit vocea bunicii din cealaltă cameră.
„Natalie!”
Am intrat în cameră. Ea stătea la fereastră, ținând un plic în mână.
„Nu îmi găsesc ochelarii. Cine îmi trimite această scrisoare?”
Am luat plicul și am aruncat o privire la scris. Era o caligrafie elegantă, atentă.
„Este de la cineva pe nume Todd.”
Bunica a încremenit. „Todd?” a șoptit. „Asta… nu se poate.”
A smuls plicul din mâinile mele și l-a desfăcut tremurând. Din el a căzut o felicitare de Valentine’s Day, alături de o scrisoare.
„Citește-o pentru mine”, mi-a spus.
Am deschis felicitarea. Pe ea scria simplu: „Încă te iubesc.”
Am simțit un nod în gât. Apoi am deschis scrisoarea și am citit cu voce tare.
„Dragă Mary, acum cincizeci de ani, am avut doar o noapte împreună, dar acea noapte m-a schimbat pentru totdeauna. Nu te-am uitat niciodată, dar nu știam unde să te găsesc. Ai fost cea care nu a venit la gară în acea zi, iar asta mi-a frânt inima.
Dar te-am găsit datorită rețelelor sociale ale nepoatei tale. Dacă îți mai amintești de mine, dacă acea noapte a însemnat ceva pentru tine, întâlnește-mă la gară, în aceeași zi în care ne-am văzut ultima oară. Pentru totdeauna al tău, Todd.”
Am privit-o pe bunica. Ochii îi erau înlăcrimați.
„Cine este Todd?” am întrebat.
Ea a oftat. „Singurul bărbat pe care l-am iubit cu adevărat.”
„Dar bunicul?”
Bunica a zâmbit trist. „L-am iubit și pe el. Dar Todd a fost acel suflet-pereche despre care se scriu poezii și cântece.”
O iubire pierdută și o alegere grea
Mi-a povestit cum l-a întâlnit pe Todd în Paris, cum au petrecut o noapte întreagă plimbându-se și vorbind. Se despărțiseră promițându-și că se vor revedea fix peste un an, în același loc.
„Și ce s-a întâmplat?” am întrebat.
„Mama mea a murit în acea zi”, a spus ea cu voce stinsă. „A trebuit să rămân acasă pentru înmormântare. Nu aveam cum să-l anunț. Nu știam unde să-i scriu, iar telefoanele mobile nu existau.”
„Și de atunci nu l-ai mai văzut?”
A clătinat din cap. „Niciodată.”
Am privit scrisoarea. „Trebuie să mergi să-l vezi”, i-am spus.
S-a încruntat. „Nu. A trecut prea mult timp.”
„Dar el vrea să te vadă!”
Bunica a strâns scrisoarea în pumni. „Nu. Subiect încheiat.”
Știam că nu o voi convinge. Așa că am decis să acționez altfel.
Un plan secret
În ziua de Valentine’s Day, am invitat-o pe bunica să mă însoțească „la un magazin”. Ne-am urcat în mașină și am pornit la drum.
După câteva minute, s-a uitat la mine suspicioasă. „Natalie, unde mergem?”
„La gară”, am spus.
Ochii ei s-au mărit. „New York?”
Am dat din cap afirmativ.
„Întoarce mașina imediat!” a protestat ea.
„Nu”, i-am spus ferm.
A încrucișat brațele și a tăcut tot restul drumului. Dar când am ajuns la gară, s-a dat jos.
Am privit în jur, căutând un bărbat de 70 de ani. Dar nu l-am văzut.
„Vezi? N-a venit”, a spus ea. „Hai să plecăm.”
Atunci un tânăr s-a apropiat de noi.
„Sunteți Mary?” a întrebat.
Bunica a încuviințat. „Cine ești tu?”
„Mă numesc Justin. Sunt nepotul lui Todd.”
Am rămas amândouă fără cuvinte.
„Todd știe că am venit?” am întrebat.
Justin a ezitat. „Nu. Dar mi-a povestit despre tine, Mary. Mi-a spus că toată viața s-a gândit la tine. Nu am putut să stau deoparte. Așa că v-am găsit și v-am trimis scrisoarea.”
Bunica a vrut să plece, dar am oprit-o.
„Dacă ai trăit cu regretul că nu ai mers atunci la gară, de ce să regreți din nou astăzi?”
După câteva momente de tăcere, a oftat. „Bine. Să mergem.”
Justin ne-a dus la apartamentul lui Todd
A bătut la ușă.
„Bunicule, sunt eu.”
O voce din interior a răspuns: „Vin imediat.”
Bunica stătea nemișcată.
Ușa s-a deschis. Un bărbat cu părul cărunt și spatele ușor cocoșat a apărut.
Când și-au întâlnit privirile, timpul părea să se oprească.
„Mary…” a șoptit Todd.
„Todd…”
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
Apoi, el a făcut un pas înainte și a îmbrățișat-o. Bunica a izbucnit în plâns și l-a strâns în brațe.
Justin s-a întors spre mine. „Am făcut treabă bună, nu crezi?”
Am zâmbit. „Da.”
A chicotit. „Poate sărbătorim la o cină?”
I-am aruncat o privire jucăușă. „Poate.”
