Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a stabilit, în ședința din 8 august, că bursele elevilor vor rămâne la același nivel ca în anul precedent. Bursa de merit va fi, și în 2025-2026, de 450 de lei pe lună, iar bursele socială și tehnologică vor fi de câte 300 de lei lunar. Anunțul a fost făcut de Federația Națională a Părinților – Edupart, membră cu drepturi depline în CNFIP.
Ministerul Educației va lansa în perioada următoare în consultare publică noua metodologie de acordare a burselor. Reprezentanții părinților au precizat că vor analiza atent documentul și vor transmite public poziția lor, insistând pe nevoia unor criterii clare și echitabile.
Nemulțumiri din partea părinților: burse neajustate la realitățile economice
Federația Edupart atrage atenția că, în lipsa unei indexări la inflație, valoarea reală a burselor este mai mică de la un an la altul. Costurile pe care le suportă familiile pentru educația copiilor cresc constant, iar bursele, spun reprezentanții organizației, riscă să devină „o iluzie birocratică” în loc de un ajutor real.
„Bursele trebuie să rămână un sprijin real, nu o iluzie birocratică. Vom susține criterii clare, echitabile și transparente, astfel încât niciun elev eligibil să nu fie exclus prin artificii tehnice”, a transmis Federația Națională a Părinților.
Reforma burselor: tăieri și limitări în numele sustenabilității
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat în iulie o reformă majoră a sistemului de burse, în contextul măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Printre schimbările aplicate deja se numără: eliminarea burselor de excelență și de reziliență, reducerea la 15% din totalul elevilor dintr-o clasă a numărului de burse de merit, indiferent câți elevi au media peste 9.00.
Autoritățile spun că vechiul sistem era „nesustenabil” și că extinderea excesivă a burselor de merit a dus la pierderea sensului real al noțiunii de „performanță școlară”.
În 2024-2025, cuantumurile minime ale burselor au fost aceleași cu cele stabilite acum:
Bursa de merit: 450 lei/lună
Bursa socială: 300 lei/lună
Bursa tehnologică:300 lei/lună
Existau însă și alte tipuri de sprijin financiar, între timp eliminate: bursa de excelență (700 lei/lună pentru tipul II și până la 3.700 lei pentru tipul I) și bursa de reziliență (300 lei/lună). Pentru mamele minore, sprijinul era de 700 lei lunar.
Ce urmează pentru elevi și părinți
După consultarea publică a noii metodologii, Ministerul Educației urmează să adopte regulile finale de acordare a burselor pentru 2025-2026. În lipsa unei majorări, elevii vor primi aceleași sume ca anul trecut, însă într-un context economic în care prețurile la bunuri și servicii cresc constant.
Părinții cer ca viitoarele modificări să țină cont nu doar de sustenabilitatea bugetară, ci și de nevoile reale ale copiilor și familiilor lor. În caz contrar, spun aceștia, bursele își vor pierde rolul de sprijin și motivație în educație.