Redactia.ro

Calendar ortodox 14 martie 2022. Ce sfânt este prăznuit în această zi

Calendar ortodox 14 martie 2022.

Calendar ortodox 14 martie 2022. Creștinii ortodocși îl sărbătoreasc în această zi pe Sfântul Benedict, născut într-o provincie din Italia. Tot atunci sunt prăznuiți Sfântl Mucenic Alexandru din Pidna și Sfântul Cuvios Eushimon, episcopul Lampasacului.

Calendar ortodox 14 martie 2022. Ce sfânt este prăznuit în această zi

Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă „binecuvântatul”, în limba latină, era din ținutl romanilor, din provincia Nursia și s-a născut într-o familie de credincioși. Acesta a plecat împreună cu cea care i-a fost dădaca într-un loc pustiu, unde a primit puterea de a face minuni. Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au păstrat larg în istoria vieții lui. Odată, acesta a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit. Când l-a însemnat deasupra cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart în bucăți.

A construit 12 mănăstiri, în care a așezat câte 12 monahi în fiecare. De asemenea, a întemeiat rânduiala monahala a Benedictinilor, ordin care a există și astăzi în Biserica Romano-Catolică. Cuviosul Benedict și-a profetit sfârșitul cu șase zile înainte de a muri. A poruncit sa i se faca o groapa, a chemat obstea și dupa a sfatuit-o, a murit. Viata Sfantului Benedict a fost scrisa de Grigorie cel Mare sau Dialogul dupa marturiile celor patru ucenici ai sai: Constantin, Valentin, Simplicius si Onorat. Părți din moaștele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino și la Mănăstirea FLeury din Franța.

Rugăciune către Sfântul Benedict de Nursia

O, Sfinte al lui Dumnezeu şi făcătorule de minuni Benedicte, cine va putea cu adevărat să spună ostenelile tale cele din toată viaţa ta? De aceea mai mult te-ai sârguit de a ascunde isprăvile cele duhovniceşti decât a le arăta. Ai urât slava lumii şi ai fugit de dânsa până ce Dumnezeu a binevoit a te descoperi şi la vreme a te pune în sfeşnicul Bisericii Sale spre folosul monahilor şi al tuturor creştinilor. Cu multe daruri de la Dumnezeu ai fost împodobit şi ca un soare duhovnicesc în lume ai strălucit. Te-ai arătat desăvârşit în lucrarea tuturor faptelor bune şi prin pilda vieţii, mai mult decât prin vorbe, pe ucenicii tăi la calea mântuirii i-ai povăţuit. Tu, pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit şi, crucea ostenelilor şi a răbdării o ai dus până la sfârşit. Aceasta înţelegând, noi nevrednicii, despre sfânta ta viaţă şi crezând că mare îndrăzneală ai către Prea Bunul Dumnezeu, venim cu rugăminte către tine, să te rogi, ca prin mila Domnului şi prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim milă şi iertare în toată viaţa noastră, în vremea sfârşitului şi în ziua judecăţii de apoi. Amin.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: