Calendar ortodox 2 decembrie 2022. Ce sfânt este prăznuit vineri. Rugăciunea care alungă boala și pe care trebuie s-o rostești în această zi. Este prăznuit Sfântul care a prorocit nașterea lui Iisus Hristos.
Calendar ortodox 2 decembrie 2022. Sfântul Avacum
Sfântul Proroc Avacum este cel care a prorocit despre întoarcerea poporului din Babilon, despre nașterea Domnului Hristos și încetarea legii celei vechi. Acesta este prăznuit vineri, 2 decembrie 2022. Este al optulea dintre cei doisprezece Profeți Mici din Vechiul Testament. Sfântul Avacum a fost fiul lui Asafat, s-a născut în Bet-Zohar, în părțile Iudeei și a făcut parte din seminția lui Simeon. Este cel care a profețit în jurul anului 650 înainte de Hristos. Avacum este cel care a prorocit căderea Ierusalimului și distrugerea Templului și întoarcerea din robie a evreilor. Sfântul Proroc Avacum a prorocit și despre întoarcerea poporului din Babilon, dar și despre nașterea Domnului Hristos și încetarea legii celei vechi. A trecut la cele veșnice cu doi ani înainte de întoarcerea poporului din robie, fiind îngropat în satul său.
Calendar ortodox 2 decembrie 2022. Rugăciune către Sfântul Proroc Avacum
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
“Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu carele şi cu puterea lui.
Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepţeşte-mă, Doamne, Dumnezeul meu, ca să laud pe Dumnezeiescul Tău Proroc Avacum şi luminează, Bunule, inima mea cu harul Tău.
Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Până când, Doamne, zice Prorocul, voi striga către Tine şi nu mă vei auzi? Şi pentru ce mi-ai arătat nelegiuirea judecătorilor?
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izbăveşte, prorocule, de primejdii şi de nevoi cumplite, cu rugăciunile tale, pe cei ce cu evlavie săvârşesc cinstită pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu Cel Preasfânt S-a arătat, la plinirea vremii, făcându-Se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om.”