Calendar ortodox 20 ianuarie 2025. În această zi, creștinii ortodoxi îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare. Este unul dintre marii făcători de minuni ai ortodoxiei. Acesta a hrănit 400 de oameni, deşi nu avea pâine nici măcar pentru zece persoane.
Calendar ortodox 20 ianuarie 2025: Sfântul Eftimie cel Mare
Sfântul Eftimie cel Mare, o lumină a monahismului și un exemplu al viețuirii sfinte, s-a născut în anul 377 în Melitene, o cetate din Armenia Mică. Părinții săi, Pavel și Dionisia, au fost oameni evlavioși, dar multă vreme au rămas fără copii. După multe rugăciuni, Dumnezeu le-a dăruit un fiu pe care l-au numit Eftimie, un nume ce înseamnă „bucurie”. Încă de la naștere, mama sa l-a închinat Domnului, iar copilul a crescut în frică de Dumnezeu.
Rămas orfan de tată de mic, Eftimie a fost crescut de mama sa, care l-a încredințat episcopului cetății. Acesta i-a oferit o educație aleasă, îndrumându-l în studiul Sfintei Scripturi și al vieții duhovnicești. Crescând în înțelepciune și sfințenie, tânărul Eftimie a fost hirotonit preot și însărcinat cu supravegherea mănăstirilor din jurul cetății Melitene. În această perioadă, el a devenit cunoscut pentru râvna sa în rugăciune, post și milostenie.
Viața și lucrarea Sfântului Eftimie cel Mare
Dornic de o viață mai înaltă, Eftimie a părăsit cetatea în jurul vârstei de 30 de ani și s-a retras în pustiul Palestinei. Acolo s-a stabilit într-o peșteră de lângă Faran, unde s-a dedicat unei vieți de asceză și rugăciune. Nu a rămas însă mult timp singur, căci mulți căutători de Dumnezeu au venit la el pentru a-i cere sfaturi și binecuvântare. Astfel, pe lângă peștera sa, a început să se formeze o comunitate monahală.
Eftimie a fost înzestrat de Dumnezeu cu daruri duhovnicești, printre care se numărau înțelepciunea, vindecările și puterea de a alunga demonii. Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale a fost vindecarea unui copil bolnav, fiul unei femei din tribul arab al lui Aspebet. Impresionat de această minune, Aspebet s-a botezat împreună cu întreaga sa familie și a devenit episcopul arabilor creștini, luând numele de Petru.
În timpul vieții sale, Sfântul Eftimie a fost un apărător ferm al dreptei credințe. A combătut ereziile vremii, în special pe cea a lui Nestorie, care contesta dumnezeirea lui Hristos, și pe cea a monofiziților, care negau firea omenească a Mântuitorului. Participarea sa la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451) a fost esențială în apărarea învățăturii ortodoxe.
În ciuda faimei sale, Sfântul Eftimie a rămas smerit și dornic să trăiască în liniște. A refuzat funcții înalte și onoruri, preferând singurătatea și rugăciunea. Chiar și după ce comunitatea din jurul său a crescut, el a continuat să trăiască în simplitate, fiind un model de virtute pentru toți.
Sfântul Eftimie a trecut la Domnul la 20 ianuarie 473, la vârsta de 97 de ani. Înainte de moarte, le-a poruncit ucenicilor să păstreze pacea și unitatea, să se îngrijească de nevoile fraților mai slabi și să nu înceteze rugăciunea.
Moștenirea Sfântului Eftimie cel Mare
Moștenirea Sfântului Eftimie cel Mare este una de neprețuit. Prin viața sa, el a arătat cum poate omul să atingă sfințenia prin rugăciune, post și iubire față de semeni. Mănăstirile pe care le-a întemeiat au devenit centre de spiritualitate, iar minunile și învățăturile sale au continuat să inspire generații de credincioși.
Astăzi, Biserica îl cinstește pe Sfântul Eftimie cel Mare ca pe unul dintre marii părinți ai monahismului, sărbătorindu-l în fiecare an pe 20 ianuarie. Viața sa rămâne un îndemn la căutarea lui Dumnezeu și la trăirea în virtute, fiind o pildă vie pentru toți cei care doresc să urmeze calea credinței.
Rugăciunea pe care e musai să rostești în această zi
O, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, mare nevoitorule și cald folositorule, apucă înainte cu sfintele tale rugăciuni cele către milostivul Dumnezeu, roagă-te, îmblânzește-L, fă-L milostiv nouă celor ce cădem cu umilință la ține, cela ce din pruncie te-ai dat pe ține Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui, ai părăsit toate deșertăciunile lumești ca pe niște gunoaie, Lui ai urmat cu toată dragostea, iubindu-L mai mult decât pe toate bunătățile cele trecătoare ale lumii acesteia.
Pentru că luminându-ti ochii sufletului tău, cu toată inima ai slujit ca un înger în trup, Lui, care te-a și preamărit după multele tale trude și osteneli cu darul minunilor Sale în viață și după moarte, căci așa preamărește Dumnezeu pe cei ce-L măresc cu laudă și fapte bune.
Așadar, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, ca cel ce în cer fiind neîncetat te rogi cu Preacurata Maică a lui Dumnezeu și cu toți sfinții pentru întărirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, a bunilor conducători și a supușilor lor, ca să asculte de legile țării, pentru întărirea fraților și a tot clerul ortodox și cinul călugăresc și pentru mântuirea tuturor dreptcredincioșilor creștini din toată lumea, roagă-te și pentru noi ca să fim apărați de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, fii rugător pentru noi către Domnul Dumnezeu.
Izbăvește-ne de toată ispita neașteptată și de muncile cele veșnice, ca să aflăm milă în ziua Înfricoșatei Judecăți și să ne învrednicim acelor nespuse bunătăți, privind și preamărind Lumina cea preadulce și desfățată a feței Preamilostivului Dumnezeu, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh în veci. Amin!
La 20 ianuarie 2025 în calendarul ortodox 2024 mai sunt pomeniți: Sfinții Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu și Vasilid; Sfinții Mucenici In, Pin și Tim; Fericitul Petru Vameșul; Sfânta Muceniță Ana; Sfinții Mucenici Tira și Agni; Evlaviosul împărat Leon cel Mare din Tracia; Sfântul Mucenic Zaharia.