Redactia.ro

Calendar ortodox 24 mai 2023. Rugăciunea sfântului care vindeca cumplite boli

Calendar ortodox 24 mai 2023. Rugăciunea sfântului care vindeca cumplite boli

Calendar ortodox 24 mai 2023. Ce sărbătoare este miercuri, 24 mai 2023, și care e rugăciunea sfântului care vindeca cumplite boli.

Calendar ortodox 24 mai 2023 – Sfântul Cuvios Simeon, cel din Muntele Minunat

Sfântul Cuvios Simeon, care a trăit în secolul al VI-lea, s-a născut în Antiohia Siriei în anul 522. La vârsta de 6 ani, a ajuns în pustie, la părintele Ioan, care i-a îndrumat pașii și l-a învățat cele mai aspre nevoințe de post, priveghere și rugăciune, conform crestinortodox.ro.

Sfântul Cuvios Simeon s-a rugat mult timp lui Dumnezeu și a cântat psalmi. Sub îndrumarea divină, s-a retras într-un munte numit Minunat de către Însuși Domnul. De la numele acestui munte, Simeon a fost cunoscut și ca cel din Muntele Minunat.

El avea darul vindecării celor mai cumplite boli, îmblânzea fiare sălbatice, avea clarviziune la mari depărtări și pătrundea în inimile oamenilor. Uneori petrecea perioade de timp fără somn timp de treizeci de zile, iar alteori trăia și mai mult fără hrană, fiind hrănit de îngeri cu hrana cerească. Sfântul Cuvios Simeon a trecut la cele veșnice la vârsta de 75 de ani.

Rugăciunea Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

„Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Simeon; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slava Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.”

Tot în această zi, 24 mai 2022, sunt pomeniți și: Sfântul Vincențiu de Lerin (secolul al V-lea), Sfinții Mucenici Meletie Stratilatul, Sfinții Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic Magul”.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri