În data de 7 decembrie 2024, creștinii ortodocși sărbătoresc pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș și Sfântul Ambrozie de Milan, Episcopul Mediolanului.
Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș este ocrotitoarea Țării Românești. Sfântul Ambrozie de Milan a fost un episcop, teolog și unul din cei patru părinți ai Bisericii Apusene, doctor al Bisericii.
Viața Sfintei Mucenițe Filofteia
Sfânta Muceniță Filofteia, care a trăit în secolul al XIII-lea în sudul Dunării, rămâne o figură marcată de mister în privința originii sale etnice, nefiind clar dacă era de neam român sau bulgar. Numele său, provenit din greacă, înseamnă „iubitoare de Dumnezeu” și reflectă profund devotamentul ei față de credință.
Filofteia s-a remarcat prin milostenia arătată celor nevoiași, fapt care a stârnit furia tatălui său, ducând la moartea sa martirică la doar 12 ani. Moaștele Sfintei se află la Curtea de Argeș din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, însă cultul său a fost recunoscut oficial în mod general de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia în 1950.
Inițial, moaștele Sfintei au fost adăpostite în Târnovo, capitala Tărâmului Bulgar, până în anul 1393, când orașul a fost devastat de turci. Pentru a preveni profanarea lor, au fost transferate temporar la Vidin, însă amenințarea otomană crescândă a determinat oferirea lor domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386–1418).
Acesta le-a așezat în vechea catedrală mitropolitană de la Curtea de Argeș, dedicată Sfântului Nicolae. Astfel, ziua de pomenire a Sfintei Filofteia a fost stabilită pe 7 decembrie, imediat după sărbătoarea hramului bisericii.
După ridicarea noii biserici domnești de către Neagoe Basarab, sfințită pe 15 august 1517, moaștele Sfintei au fost mutate în aceasta, marcând și proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Nifon, un eveniment semnificativ în istoria ortodoxiei românești.
Moaștele Sfintei Filofteia au rămas la Curtea de Argeș până în 1893, când starea de degradare a vechii biserici a impus mutarea lor în alte locașuri de cult din oraș, precum bisericile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului” – Olari.
În timpul Primului Război Mondial, pe măsură ce frontul se apropia de Curtea de Argeș, moaștele au fost transferate în paraclisul Mănăstirii Antim din București. După încheierea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeș, iar din 1949 sunt păstrate în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș.
În credința populară, Sfânta Filofteia este cunoscută și sub numele de „Poitra lui Nicolae,” evocând legătura specială dintre sărbătoarea sa și cea a Sfântului Nicolae. Cultul ei rămâne unul profund și adânc înrădăcinat în evlavia credincioșilor, care o cinstesc ca pe un model de iubire și sacrificiu.
Blestemul împotriva celor care ciupesc moaștele Sfintei Filofteia
De mai bine de șase secole, Țara Românească este ocrotită de Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei moaște sunt păstrate cu mare evlavie la Mănăstirea Curtea de Argeș. Ziua sa de prăznuire, 7 decembrie, atrage mulțimi de credincioși care cinstesc această sfântă ocrotitoare.
În anul 2004, racla ce adăpostește moaștele Sfintei Filofteia a fost supusă unui proces amplu de restaurare la Monetăria Statului. Specialiștii au îmbrăcat lemnul în catifea roșie, au aurit piesele din argint, au reaurit capacul și au înlocuit elementele deteriorate din lemn de chiparos. De asemenea, picioarele de sprijin, realizate anterior din aluminiu, au fost schimbate cu unele mai potrivite.
În timpul acestor lucrări, meșterii restauratori, sub coordonarea lui Vasile Vasile, au descoperit un detaliu surprinzător: pe săculețul care proteja moaștele era înscris un blestem străvechi.
Documentele istorice arată că acest blestem a fost rostit în anul 1791 de către Mitropolitul Cosma, îngrijorat ca moaștele Sfintei să nu fie profanate sau împrăștiate. El i-a poruncit Arhimandritului Parthenie, stareț al Mănăstirii Argeșului, să pecetluiască moaștele într-un săculeț de țesătură nouă, lăsând descoperită doar mâna dreaptă pentru venerarea credincioșilor. În același timp, Mitropolitul a avertizat împotriva oricărei încercări de a profana moaștele, rostit astfel un blestem sever.
„Poruncim cuvioșiei tale, Arhimandrite chir Parthenie, Igumen al Argeșului, să pecetluiești moaștele într-un săculeț de bogasin nou, lăsând afară doar mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. Și așa pecetluite să le așezi în sicriu. Să știe fiecare să se ferească a nu cuteza să ciupească cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui va cuteza să le atingă sau să ia din ele. În acest chip să urmezi! Și să fii binecuvântat!” (10 mai 1791)
Viața Sfântului Ambrozie de Milan, Episcopul Mediolanului
Ambrozie, unul dintre marii Părinți ai Bisericii creștine, s-a născut în cetatea Treveri din Galia, într-o familie de rang înalt. Tatăl său, un sfetnic al imperiului, deținea o funcție importantă în administrația romană. După moartea acestuia, tânărul Ambrozie, aflat la o vârstă fragedă, s-a mutat împreună cu mama sa în Roma, unde a excelat în educație și a dobândit o cunoaștere profundă a literaturii și a dreptului.
Datorită pregătirii sale și a înțelepciunii, a urcat rapid în ierarhia administrativă, devenind cunoscut pentru corectitudinea sa exemplară și judecățile nepărtinitoare. În perioada domniei împăratului Valentinian (372–392), la doar 30 de ani, Ambrozie a fost ales episcop al Mediolanului (Milano de astăzi), deși nu primise încă botezul creștin. Era doar catehumen, adică unul care se pregătea pentru Botez, dar viața sa morală și virtuțile creștine îl făceau demn de această chemare.
Alegerea sa ca episcop s-a făcut prin voința unanimă a poporului și cu acordul împăratului Valentinian. Deși Ambrozie a încercat să refuze, nevoind să accepte o responsabilitate atât de mare, a cedat în cele din urmă și a primit Botezul, urmat la opt zile de hirotonirea ca episcop, pe 7 decembrie 374. Astfel, a devenit un păstor înțelept al Bisericii lui Hristos, dedicându-se cu totul slujirii poporului și apărării credinței.
Ca episcop, Ambrozie a avut o activitate remarcabilă. A scris numeroase lucrări teologice, dintre care multe erau îndreptate împotriva ereziei arianismului, contribuind la clarificarea și apărarea învățăturilor ortodoxe. Prin predicile sale, a întors mulți oameni la dreapta credință și a adus liniște în comunitatea sa, reușind să păstreze pacea în vremuri tulburi.
De asemenea, a fost un exemplu de curaj, confruntându-l pe împăratul Teodosie după masacrul din Tesalonic. L-a oprit să intre în biserică și i-a impus un canon public de pocăință, demonstrând astfel că legile divine sunt mai presus de cele omenești.
Ambrozie a fost nu doar un teolog și conducător al Bisericii, ci și un adevărat păstor al sufletelor. A adus Evanghelia unui întreg popor, i-a îndrumat pe cei aflați în suferință și a apărat dreptatea celor oprimați. Printre cei care au fost inspirați de el se numără și Fericitul Augustin, unul dintre cei mai mari teologi creștini, pe care Ambrozie l-a convertit și călăuzit spre credință.
După o viață plină de slujire și fapte bune, Ambrozie s-a stins din viață la o vârstă înaintată, lăsând în urmă un exemplu luminos de curaj, credință și dedicare totală. Astăzi, el este recunoscut ca unul dintre marii Părinți ai Bisericii și o figură marcantă a creștinismului timpuriu.