În acest an, elevii de la clasele a VII-a și VIII-a vor susține Simularea pentru Evaluarea Națională în perioada 11-13 martie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 22 martie, iar scopul acestei testări este îmbunătățirea performanțelor școlare.
Care sunt noutățile pentru elevi din acest an.
Elevii vor primi subiecte grilă în proporție de 30%.
Luni dimineață, este programată prima probă, motiv pentru care, elevii de la clasele mici nu vor învăța dimineață, ci după prânz.
Probele încep la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30.
Timpul elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
În premieră, anul acesta, elevii din clasele a VII-a vor susține o simulare a examenului de Evaluare Națională, împreună cu elevii din clasele a VII-a.
Elevii de clasele a VII-a vor primi teste grile în proporție de 30% la Matematică.
Pentru clasa a VII-a, proiectul de ordin privind simularea, constă în faptul că testul conține o parte grilă, în proporție de 30%, la Matematică.
În ordinul MEN cu privire la Simularea Evaluării Nașionale 2019, se menționează faptul că variantele de subiecte pentru Evaluarea Națională pentru elevii clase a VII-a în anul școlar 2018-2019 la Matematică vor conține, în proporție de 30%, grile cu scopul de a se realiza evalouarea în baza unor răsounsuri exacte.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu despre Evaluarea Națională 2019
„Nu vorbim despre modificarea examenelor naţionale. Acestea se stabilesc la începutul anului prin ordin de ministru şi nu le schimbă nimeni pe parcursul anului şcolar. ”
Cât despre elevii de alte naționalități decât cea română, aceștia vor susține proba de limba și literatura maternă pe 13 martie. Rezultatele la simularea probleor scrise ale Evaluării Naționale sunt analizate la nivelul fiecărei școli în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții cu elevii și prin ședințe cu părinții la nivelul consiliului profesoral.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2019
11 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
12 martie 2019 Matematică – probă scrisă
13 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
22 martie 2019 Afișarea rezultatelor la evaluare națională 2019
Citește și: Simulare Evaluare Naţională 2019. Când dau elevii de clasa a VIII a şi a VII a simularea
Citește și: Simulare BAC 2019: Calendarul probelor. Când începe simularea