Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a anunțat luni seara, în direct la Realitatea PLUS, că se retrage definitiv din viața politică.
Mesajul a fost transmis luni seara
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025, Călin Georgescu, a anunțat oficial că se retrage din viața politică, punând punct unei etape controversate și intens dezbătute din parcursul său public. Declarația a fost făcută luni seara, în direct, în cadrul unei emisiuni difuzate de Realitatea PLUS, unde Georgescu a vorbit deschis despre motivele care au stat la baza acestei decizii, subliniind că nu se simte învins, ci că își asumă o retragere asumată, personală și motivată de nevoia de echilibru interior și familial. Deși se delimitează complet de scena politică, fostul candidat nu exclude o eventuală revenire în spațiul public dacă valorile democratice vor fi grav amenințate.
„Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea am ales să închei şi implicarea mea activă în procesul politic considerând că această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat. Aceasta alegere este una personala şi nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susţină aceasta cauză. Aleg sa fiu un observator pasiv. Nu este o renunţare, ci o alegere responsabilă (…) Îmi concentrez atenţia şi energia asupra familiei mele care are nevoie de linişte, dar mai ales de sănătate, după această perioadă tumultoasă”, a declarat Călin Georgescu.
Fostul candidat susține că s-ar putea implica din nou în viaţa publică
„Aleg să rămân în afara oricărei structuri de partid. Nu fac parte din niciun partid politic, nu sunt afiliat politic. Aleg să păstrez o poziţie neutră. Nu doresc să ocup nicio funcţie în statul roman în actuala situaţie. Nu am intenţia de a prelua conducerea vreunui partid, nu creez o platformă politică şi nu intenţionez să înfiinţez un partid. Singura mea loialitate rămâne faţă de poporul roman pe care îl iubesc şi îl voi respecta întotdeauna. Aleg să nu particip la dezbateri politice actuale sau viitoare. Totuşi dacă voi vedea că drepturile celor care au ales diferit sunt încălcate mă voi implica din nou cu voce clară pentru a apăra principiile democraţiei şi libertăţii. Alegerea noastră a tuturor să fie calea înţelepciunii, a păcii şi a liniştii sociale”, a precizat Călin Georgescu.
Sursa foto: Arhivă