Redactia.ro
Home » Știri » Când naște Mara Bănică? Jurnalista are emoții mari: “Mi-am făcut bagajul de o săptămână”

Când naște Mara Bănică? Jurnalista are emoții mari: “Mi-am făcut bagajul de o săptămână”

Mara Bănică mai are puțin și devine mămică pentru a doua oară! Jurnalista are mari emoții. Doctorul cu care urmează să nască a plecat într-o vacanță. Așadar, speră ca acesta să se întoarcă la timp, iar nașterea să decurgă fără probleme.

Mara Bănică se pregătește să devină mamă pentru a doua oară, însă are mari emoții. Abia așteaptă să o aducă pe lume pe fetița ei, care deja are aproape 3 kilograme!

Când naște Mara Bănică? Jurnalista are emoții mari: “Mi-am făcut bagajul de o săptămână”

„Am emoții foarte mari. Mi-am făcut bagajul de o saptămână. Stau cu el la ușă. Doctorul cu care urmează să nasc a plecat în Republica Dominicană, timp de două săptâmâni. Mi-a zis să ne întâlnim pe 19 ianuarie, ca să stabilim ziua când voi naște.

Dacă se întâmplă ceva, voi naște cu doctorul cu care l-am născut pe băiatul meu, Dima. E frustrant, însă, în perioada asta, cu Covid-ul, pentru că am înțeles că tatăl copilului nu poate intra la spital. Poate totuși o să-l lase până la urmă.

Vreau să scap cât mai repede, sunt însărcinată în 36 de săptămâni. Fetița are deja 2 kilograme și 700 de grame, și va face cu siguranță trei kilograme. Nu mai am răbdare deloc. De abia aștept să scap ca să mă pot mișca. Eu am fost ca într-un arest la domiciliu timp de șapte luni, pentru că-mi este foarte teamă de Covid”, a declarat Mara Bănică, pentru Click.

Cum a pregătit Mara Bănică camera fetiței

Cum era de așteptat, Mara Bănică a pregătit camera fetiței! Jurnalista i-a luat micuței pătuțul, hăinuțele, scoica, dar și un cărucior demn de o prințesă! Și nu întâmplător!

Bebelușa se va odihni într-un cărucior ca cel folosit și de Meghan Markle pentru copiii ei și ai prințului Harry! Nici prețul nu este unul oarecare. Modelul costă aproximativ 2.000 de euro, potrivit Click.

„Camera bebelușei este gata, pregătită, de mai multă vreme. Fetuița are tot ce-i trebuie. Pătuțul, scoica și căruciorul. M-am gândit la un prenume. Aștept, însă,  să văd și variantele la care s-a gândit soțul meu și vom alege împreună”, a explicat Mara Bănică.

La 46 de ani, jurnalista Mara Bănică va deveni mamă pentru a doua oară. Ea mai are un băițelel, pe nume Dima, în vârstă de 11 ani.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: