Redactia.ro
Home » Monden » Cătălin Botezatu, mărturisiri despre momentul în care a fost diagnosticat cu cancer: „Mă simțeam ok, doar că…”

Cătălin Botezatu, mărturisiri despre momentul în care a fost diagnosticat cu cancer: „Mă simțeam ok, doar că…”

În urmă cu doi ani, Cătălin Botezatu a trecut prin cea mai dificilă încercare a vieții sale. A fost diagnosticat cu o boală cruntă, iar medicii au făcut tot posibilul ca viața să nu-i fie pusă în pericol. După ce s-a vindecat, creatorul de modă a povestit recent cum a aflat că suferă de cancer.

Cătălin Botezatu, mărturisiri despre momentul în care a fost diagnosticat cu cancer: „Mă simțeam ok, doar că…”

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai de succes bărbați din țara noastră, iar publicul l-a apreciat mereu pentru realizările sale pe plan profesional. Cu toate că este foarte ocupat, el acordă o importanță deosebită sănătății sale fizice și mintale, motiv pentru care adesea și face investigații și pleacă din țară pentru a se reîncărca cu energie pozitivă.

Un set de investigații de rutină făcut în urmă cu doi ani avea însă să-i schimbe viața pentru totdeauna. Simțea de ceva vreme niște înțepături în partea dreaptă și a vrut să se asigure că totul este în regulă.

Deoarece se simțea foarte bine din punct de vedere fizic, niciodată nu se aștepta să primească diagnosticul crunt pe care i l-au pus medicii: cancer la colon.

„Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check-out complet.După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă.

Specialistul turc mi-a propus să mă supună unui test ecograf foarte performant, unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer.

Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric.”, a povestit Cătălin Botezatu, pentru ciao.ro.

Creatorul de modă, la un pas de moarte după ce s-a operat

După ce i s-a pus teribilul diagnostic, medicii au făcut tot posibilul pentru a-l salva. Cătălin Botezatu a trecut printr-o operație dificilă, dar problemele nu s-au oprit aici. A fost la un pas de moarte după ce a făcut hemoragie internă, iar chirurgii au fost nevoiți să intervină din nou de urgență.

„Am mai avut o problemă. Înainte de a face operația, am întrebat medicul cardiolog cât rezistă inima la anestezie. Mi s-a spus maxim trei ore, trei ore și ceva. Operația mea a durat șase ore. Diferența a fost ușor pe viu. N-am simțit atunci foarte tare durerea, ci când am ieșit din anestezia totală, am simțit că înnebunesc, că mi se crapă tot. A fost urât, pentru că la câteva zile după ce această operație reușise, un mușchi s-a rupt și am făcut hemoragie internă. Norocul meu a fost profesorul care m-a operat, stătea aproape de spital. A venit în câteva minute, a spus: moare! Pierdusem foarte mult sânge. A scos dintr-o sală de operație un pacient, care nu era așa de grav, l-a pus în așteptare, pe hol, m-a băgat pe mine. Eu tremuram, le era frică că fac stop cardiac. M-au despicat, eram operat de trei zile, aveam copci. Nu au mai avut răbdare să le scoată normal, le-au tras repede și au tăiat pe aceeași operație proaspătă, făcută în urmă cu trei zile. Eram cadavru, slăbisem 50 și ceva de kg, nu puteam să mă ridic din pat deloc.”, a povestit Cătălin Botezatu, în cadrul podcastului găzduit de Cătălin Măruță.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: