Redactia.ro
Home » Știri » Câte calorii are o bere? Află valorile nutriționale ale acesteia

Câte calorii are o bere? Află valorile nutriționale ale acesteia

Berea este una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice din lume, datorită nivelului de alcool relativ scăzut și prețului de achiziție adaptat oricărui tip de buget. Există o gamă variată de sortimente pe piață, astfel că oricine își poate comanda online berea preferată, pentru a se bucura într-o manieră moderată de aromele și textura oferite.

Însă nu de puține ori s-a spus despre bere că este un produs ce îngrașă. Cât de adevărată poate fi, însă, această afirmație? Pentru a înțelege mai bine corelația dintre consumul de bere și creșterea în greutate, vom analiza în continuarea articolului mai multe informații despre aportul caloric al berii. Citește până la final pentru a face alegeri informate!

Aportul caloric al diferitelor sortimente de bere  

Caloriile din bere provin în principal din două surse: alcoolul și carbohidrații din compoziția băuturii respective. Alcoolul conține aproximativ 7 calorii per gram, în timp ce carbohidrații conțin 4 calorii per gram. O bere blondă obișnuită, de 330 ml, cu un conținut de alcool de 5%, are aproximativ 150 de calorii.

Desigur, valorile calorice ale unei beri pot varia semnificativ, în funcție de modul în care produsul a fost obținut și maturat, ponderea sau calitatea ingredientelor. Calorii bere:

  • berile blonde:având un conținut mai scăzut de alcool și carbohidrați, oferă în general mai puține calorii, situându-se în jur de 100-120 de calorii / 330 ml;
  • berile artizanale:pot varia considerabil, de la 150 la 300 de calorii per 330 ml, în funcție de ingrediente și gradul de alcoolizare;
  • beri brune și negre:având o aromă mai bogată și un conținut mai mare de malț, tind să aibă un număr mai mare de calorii; aportul caloric al unor produse din această categorie de beri poate ajunge chiar și la valori 200-250 de calorii / 330 ml;
  • beri de tip ALE:cunoscute pentru gustul lor amar și conținutul ridicat de hamei, pot avea un aport caloric similar cu cel al berilor brune, situându-se între 180 și 220 de calorii per 330 ml.

Impactul caloriilor din bere asupra dietei 

Consumul moderat de bere poate fi integrat într-o dietă echilibrată. De asemenea, moderația este importantă pentru menținerea unei sănătăți optime, având în vedere impactul pe care îl poate avea alcoolul asupra organismului. Fii conștient de aportul caloric al acestei băuturi alcoolice, pentru a înțelege cum poate afecta dieta zilnică (totalul de calorii).

De exemplu, o persoană care urmează o dietă de 2000 de calorii pe zi și consumă două beri blonde (aproximativ 300 de calorii), a asimilat deja 15% din necesarul caloric zilnic doar din aceste băuturi. Așadar, un consum excesiv de bere duce la creșterea în greutate, mai ales dacă nu este contrabalansat printr-o alimentație sănătoasă și activitate fizică.

Este important să consumi cu moderație acest produs, indiferent de sortimentul preferat. Comandă bere Heineken sticlă Magnum, 1.5L, pe care să o împarți cu prietenii invitați la tine. Te bucuri astfel de momente frumoase alături de oameni dragi ție și te asiguri că bei o bere bună, însă fără te expune unui posibil surplus caloric.

Bere sau cidru: ce băutură are multe calorii?

De regulă, consumul de cidru poate fi asociat unui aport caloric mai ridicat, spre deosebire de consumul aceleiași cantități de bere. Motivul principal este conținutul de zahăr. Berea este fermentată din cereale, care conțin zaharuri naturale transformate în alcool în timpul procesului. Cidrul, pe de altă parte, este fermentat din mere, care conțin deja zaharuri naturale ce rămân în băutură.

Iată o comparație generală:

  • cidru:valoarea calorică medie a unui cidru de 330 ml este de aproximativ 190 de calorii; poate ajunge chiar și la 230 de calorii, în cazul unor sortimente mai dulci;
  • bere:o bere blondă de 330 ml are aproximativ 150 de calorii; berile ușoare pot ajunge chiar și la 100 de calorii, în timp ce berile brune sau artizanale pot depăși 200 de calorii.

Excepții de la această regulă generală:

  • există sortimente de cidru dry, fermentat similar vinului, cu un conținut mai scăzut de zahăr și mai puține calorii (aproximativ 150 de calorii / 330 ml);
  • unele beri cu adaos ridicat de fructe sau arome pot avea un conținut mai mare de zahăr și calorii, apropiindu-se de valorile calorice ale unui cidru în aceeași cantitate.

Descoperă produsele din categoria Bere și Cidru, citește cu multă atenție informațiile despre conținutul caloric al sortimentelor de care ești interesat și realizează alegeri adaptate nevoilor tale. Reține că un consum moderat de bere sau cidru este deosebit de important, indiferent de tipul băuturii alcoolice servite.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini