La doar câteva ore după ce a apărut informația conform căreia Andrei Versace a murit, Mihai Bendeac a publicat un videoclip care a stârnit controverse. În timp ce unii au considerat gestul lui drept un tribut pentru influencer, alții l-au criticat vehement și i-au adresat injurii grave.
Andrei Versace, pe numele său real Andrei Pârvan, era un personaj cunoscut în mediul online. Viața sa nu a fost lipsită de controverse, fiind mereu în căutarea atenției. „Regele fițelor”, cum a fost supranumit, s-a făcut remarcat prin afișarea luxului în care pretindea că trăiește. Andrei Versace i-a atras atenția lui Mihai Bendeac, care l-a transformat într-un personaj foarte apreciat și l-a interpretat de multe ori în emisiunile sale de comedie de la Antena 1. Parodiile realizate de actor au avut un mare succes la public.
Ce a publicat Mihai Bendeac după ce a aflat ca Andrei Versace a murit
Moartea lui Andrei Versace a luat prin surprindere pe toată lumea, deoarece influencerul avea doar 37 de ani. Acesta a fost găsit fără suflare în propria locuință din Sectorul 1, iar anchetatorii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
La doar câteva ore după ce a aflat despre decesul lui Andrei Versace, Mihai Bendeac a publicat pe pagina sa de Instagram un filmuleț care a împărțit internetul în două. El a repostat o parodie realizată cu câțiva ani în urmă, al cărei scenariu era despre moartea influencerului, bazându-se pe comportamentul acestuia după ce părăsește lumea și ajunge în Rai. „Dacă ești barosan aici, rămâi barosan și pe lumeacealaltă?” este mesajul scris de actor în dreptul videoclipului.
„Ce faceți, băi prăduitorilor? Tot vii? Tot vii? Eu am murit. Dacă vă dau coliva mea, v-o ia parastasul razna, prăduitorilor. Nu știu ce să mă mai fac cu viața asta a mea pe care nu o mai am. Am ajuns si eu aici pe lumea cealaltă. Am ajuns într-un Rai… frumos, corect, pe barosăneală, cum îmi place mie, un Rai făcut pe comandă din rugăciunile din timpul vieții. Nu că pentru mine pe pământ n-a fost Raiul.”, este o parte din monologul lui Mihai Bendeac, imitându-l pe Andrei Versace.
Mulți internauți au considerat că o astfel de parodie nu este potrivită în momente ca acestea și l-au criticat dur actor.
„Mie nu îmi vine să cred ce se întâmplă în media! A murit un om. Am văzut doar hohote de râs. Într-adevăr, omul pare că avea o mulțime de vicii. Nu e frumos cum ai procedat, Bendeac, nu e nimic funny, nu se cuvine să faci o așa parodie.”, „Ești zero cu video-ul ăsta, chiar nu credeam că faci un astfel de video.”, „Omul a murit pe bune. Nu văd hazul în a redistribui video-ul ăsta chiar în momentul ăsta. Tipic Bendeac.”, au fost câteva dintre comentariile internauților.
Ce spune unul dintre prietenii de-ai lui Andrei Versace
Unul dintre prietenii lui Andrei Versace susține ca influencerul nu ducea lipsă de nimic: nu avea datorii și nu se împrumutase de bani de la niciunul dintre apropiații săi. Avea o situație financiară bună, iar apartamentul din complexul de lux din Sectorul 1 al Capitalei îi aparținea. De asemenea, Andrei Pârvan deținea mai multe proprietăți pe care le închiria, aceasta fiind sursa sa principală de venit.
„Păi normal că se droga. Nu avea datorii (n.r. cămătari), apartamentul era al lui, nu stătea în chirie. Avea o situație financiară bună, scotea bani din chirii și spații închiriate. Avea de toate, niciodată nu mi-a cerut bani”, a mărturisit un prieten apropiat de-ai lui Andrei Versace pentru CANCAN.RO.