Georgescu Dragos
Partajul este unul dintre cele mai sensibile momente după divorț, mai ales atunci când soții au fost căsătoriți mulți ani. Mulți români cred că, după o căsnicie lungă, absolut tot ce există în casă, în conturi sau în acte se împarte automat la doi. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate.
Ce bunuri nu intră la partaj, chiar dacă soții au fost căsătoriți zeci de ani
În România, regula generală este că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, în regimul comunității legale, sunt bunuri comune ale soților. Totuși, Codul civil prevede și o categorie importantă de bunuri proprii, care nu intră la partaj, chiar dacă mariajul a durat 10, 20 sau 40 de ani.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe orice persoană căsătorită este că bunurile primite prin moștenire sunt, de regulă, bunuri proprii.
Asta înseamnă că, dacă unul dintre soți a moștenit o casă, un teren, un apartament, bani sau alte valori, acestea nu intră automat la partaj. Nu contează că moștenirea a fost primită în timpul căsătoriei. Nu contează nici că soții au locuit împreună în acel imobil ani întregi.
Moștenirea aparține celui care a primit-o.
Există însă o excepție importantă. Dacă persoana care a lăsat moștenirea a prevăzut în mod expres că bunul trebuie să fie comun ambilor soți, atunci situația se schimbă. Fără o asemenea mențiune clară, bunul rămâne propriu.
De exemplu, dacă soția moștenește apartamentul părinților ei, acel apartament nu devine automat bun comun doar pentru că ea este căsătorită. Soțul nu primește jumătate din apartament la partaj doar pentru că mariajul a fost lung.
Totuși, pot apărea discuții dacă în acel apartament s-au făcut investiții mari din banii comuni ai familiei. În astfel de cazuri, nu înseamnă neapărat că bunul devine comun, dar celălalt soț ar putea cere să se țină cont de contribuția sa.
Donațiile făcute doar unuia dintre soți rămân bunuri proprii
Și bunurile primite prin donație sunt, de regulă, bunuri proprii.
Dacă părinții unuia dintre soți îi donează acestuia o casă, un teren sau o sumă de bani, bunul nu se împarte la divorț. Important este ca donația să fie făcută clar către unul dintre soți, nu către amândoi.
În practică, multe conflicte apar atunci când familiile ajută tinerii căsătoriți cu bani pentru casă. Dacă banii au fost donați expres unuia dintre soți, aceștia pot fi considerați bun propriu. Dacă însă banii au fost dați pentru familie, pentru ambii soți sau fără acte clare, situația poate deveni complicată.
De aceea, documentele sunt foarte importante.
Un act de donație, o mențiune clară în contract sau o dovadă scrisă pot face diferența între un bun propriu și un bun disputat la partaj.
Dacă părinții soțului donează fiului lor un teren, iar actul este făcut doar pe numele lui, terenul nu intră la partaj. Dacă ulterior soții construiesc împreună o casă pe acel teren, situația devine mai complexă. Terenul poate rămâne bun propriu, dar construcția poate ridica probleme legate de contribuția ambilor soți.
Bunurile de uz personal nu intră la partaj
Codul civil include printre bunurile proprii și bunurile de uz personal. Aici intră obiectele folosite în mod obișnuit de unul dintre soți pentru nevoile sale personale.
Pot fi haine, încălțăminte, obiecte de igienă, unele bijuterii obișnuite, accesorii personale sau alte bunuri care, prin natura lor, sunt legate de persoana unuia dintre soți.
Ideea este simplă: la partaj nu se împart lucrurile strict personale.
Nimeni nu cere, în mod normal, împărțirea hainelor, a produselor personale sau a obiectelor care servesc direct nevoilor intime ale unuia dintre soți.
Totuși, trebuie făcută diferența între un obiect de uz personal obișnuit și un bun de valoare foarte mare. De exemplu, o bijuterie purtată personal poate ridica discuții dacă are o valoare considerabilă și a fost cumpărată din bani comuni.
În astfel de situații, contează contextul: cine a cumpărat bunul, cu ce bani, cu ce scop și dacă a fost un cadou personal.
Uneltele și bunurile folosite pentru profesie pot rămâne ale celui care lucrează cu ele
O altă categorie importantă este reprezentată de bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți.
De exemplu, un medic poate avea instrumente profesionale, un fotograf poate avea aparatură, un mecanic poate avea scule, iar un artist poate avea echipamente necesare activității sale.
Aceste bunuri pot fi considerate proprii dacă sunt destinate exercitării profesiei unuia dintre soți.
Scopul regulii este logic. Dacă un soț are nevoie de anumite bunuri pentru a munci, acestea nu sunt tratate ca simple bunuri casnice de împărțit.
Există însă o limită importantă. Dacă bunurile fac parte dintr-un fond de comerț care aparține comunității de bunuri, situația poate fi diferită. Cu alte cuvinte, dacă este vorba despre o afacere construită împreună în timpul căsătoriei, analiza devine mai complicată.
Exemplu practic: un aparat foto folosit de unul dintre soți pentru meseria sa poate fi bun propriu. Dar dacă soții au dezvoltat împreună o firmă de fotografie, cu investiții comune, aparatura poate fi privită altfel în contextul partajului.
Drepturile de autor și creațiile personale nu se împart ca un televizor
Drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor unuia dintre soți sunt considerate bunuri proprii.
Aici pot intra drepturile asupra unor cărți, melodii, picturi, proiecte, invenții, fotografii artistice, mărci sau alte creații personale.
De exemplu, dacă unul dintre soți a scris o carte în timpul căsătoriei, calitatea de autor nu se împarte. Creația aparține celui care a realizat-o. La fel se poate întâmpla cu o lucrare artistică, un proiect de invenție sau un semn distinctiv înregistrat de unul dintre soți.
Este important de înțeles că nu orice sumă de bani legată de muncă sau creație este automat exclusă din discuție. Veniturile obținute în timpul căsătoriei pot ridica alte probleme juridice. Dar dreptul asupra creației, în sine, este legat de persoana autorului.
Această regulă protejează munca intelectuală și creativă a fiecărei persoane.
Premiile și recompensele pot fi bunuri proprii
Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă sunt și ele incluse în categoria bunurilor proprii.
De exemplu, dacă unul dintre soți câștigă un premiu pentru activitatea sa profesională, artistică, sportivă sau științifică, acel premiu poate fi considerat bun propriu.
La fel, manuscrisele științifice sau literare, schițele, proiectele artistice, proiectele de invenții și alte asemenea bunuri nu se împart automat la divorț.
Explicația este simplă: aceste bunuri au legătură directă cu talentul, munca, pregătirea sau realizările personale ale unuia dintre soți.
Dacă soțul primește o medalie, o diplomă, o recompensă profesională sau un premiu pentru o creație proprie, aceste bunuri nu devin comune doar pentru că au fost obținute în timpul căsătoriei.
Despăgubirile pentru prejudicii personale nu se împart
O categorie foarte importantă este cea a despăgubirilor pentru prejudicii materiale sau morale aduse unuia dintre soți.
Dacă unul dintre soți primește despăgubiri în urma unui accident, a unei vătămări, a unei suferințe morale sau a unui prejudiciu personal, acei bani sunt, de regulă, bun propriu.
Motivul este clar. Despăgubirea este acordată pentru suferința, pierderea sau afectarea unei persoane anume. Nu este un câștig obișnuit al familiei, ci o reparație pentru un prejudiciu personal.
De exemplu, dacă soția primește despăgubiri după un accident rutier în care a fost rănită, acea sumă nu se împarte automat cu soțul la divorț.
La fel, indemnizația de asigurare primită pentru un prejudiciu personal poate fi tratată ca bun propriu.
În practică, pot exista discuții dacă banii au fost amestecați cu banii comuni, investiți într-un bun comun sau folosiți pentru cheltuieli ale familiei. De aceea, este important ca astfel de sume să fie păstrate și documentate clar.
Bunurile cumpărate din vânzarea unui bun propriu pot rămâne proprii
Un detaliu foarte important, pe care mulți îl ignoră, este regula înlocuirii bunului propriu.
Dacă unul dintre soți vinde un bun propriu și cumpără altceva cu banii obținuți, noul bun poate rămâne tot propriu.
De exemplu, dacă soțul avea înainte de căsătorie un apartament, îl vinde în timpul căsătoriei și cumpără un teren cu acei bani, terenul poate fi considerat bun propriu, dacă se poate demonstra legătura dintre vânzare și achiziție.
La fel, dacă soția moștenește o casă, o vinde și folosește banii pentru a cumpăra un alt apartament, noul apartament poate rămâne bun propriu.
Cheia este dovada.
Trebuie să poată fi demonstrat că banii folosiți pentru noul bun provin dintr-un bun propriu. Fără acte clare, extrase bancare, contracte și documente, situația poate deveni greu de susținut.
Aceasta este una dintre cele mai importante lecții practice: păstrați documentele.
Bunurile avute înainte de căsătorie nu devin comune doar prin trecerea timpului
Un mit foarte răspândit este că, după mulți ani de căsnicie, bunurile pe care fiecare le avea înainte de căsătorie devin automat comune.
Nu este adevărat.
Dacă unul dintre soți avea un apartament, o mașină, un teren sau anumite economii înainte de căsătorie, acestea nu devin bunuri comune doar pentru că mariajul a durat mult.
Durata căsătoriei nu transformă automat un bun propriu în bun comun.
Totuși, pot apărea probleme dacă bunul a fost îmbunătățit, renovat sau întreținut cu bani comuni. De exemplu, dacă soțul avea o casă înainte de căsătorie, iar în timpul căsătoriei cei doi au investit sume mari în renovare, celălalt soț poate cere să se țină cont de contribuția sa.
Asta nu înseamnă neapărat că primește jumătate din casă. Dar poate avea o pretenție legată de investițiile făcute.
Banii din cont nu sunt întotdeauna ușor de încadrat
Banii sunt, de multe ori, cea mai complicată parte a partajului.
Dacă sumele au fost câștigate în timpul căsătoriei, ele pot fi considerate bunuri comune. Dar dacă banii provin dintr-o moștenire, o donație, vânzarea unui bun propriu sau despăgubiri personale, pot fi bunuri proprii.
Problema apare atunci când sumele sunt amestecate.
De exemplu, dacă o persoană primește bani din moștenire și îi depune într-un cont comun, apoi din acel cont se fac plăți, investiții și economii, devine mai greu de urmărit originea banilor.
De aceea, pentru protecție, este recomandat ca banii proprii să fie păstrați separat și documentați.
Nu pentru lipsă de încredere, ci pentru claritate.
În cazul unui conflict, actele pot conta mai mult decât explicațiile.
Ce trebuie să verifici înainte de partaj
Înainte de partaj, este important să fie făcută o listă clară a bunurilor.
Pentru fiecare bun trebuie verificat când a fost dobândit, cum a fost dobândit, din ce bani a fost cumpărat și pe numele cui apare în acte.
Trebuie analizate contractele de vânzare-cumpărare, actele de donație, certificatele de moștenitor, extrasele bancare, facturile, chitanțele și documentele privind eventuale credite.
Un bun cumpărat în timpul căsătoriei poate fi comun, chiar dacă apare pe numele unuia dintre soți. Pe de altă parte, un bun aflat pe numele unuia dintre soți poate fi propriu, dacă a fost primit prin moștenire sau donație.
Numele din acte contează, dar nu este singurul criteriu.
Originea bunului este esențială.
Greșeala pe care mulți o fac
Cea mai mare greșeală este lipsa dovezilor.
Mulți oameni spun: „Știe toată familia că banii au fost ai mei” sau „Se știe că apartamentul a venit de la părinții mei”. Într-un partaj, astfel de afirmații pot să nu fie suficiente.
Contează actele.
Dacă ai primit bani de la părinți, este bine să existe documente. Dacă ai vândut un bun propriu și ai cumpărat altul, păstrează contractele și extrasele. Dacă ai primit despăgubiri, păstrează decizia, tranzacția sau documentele de plată.
În lipsa dovezilor, un bun propriu poate ajunge să fie disputat ca bun comun.
De ce nu se împarte totul la jumătate
Partajul nu înseamnă automat împărțirea tuturor lucrurilor existente în familie. Se împart bunurile comune, nu bunurile proprii.
O căsnicie lungă poate crea multe bunuri comune, dar nu șterge dreptul fiecăruia asupra bunurilor dobândite personal, prin moștenire, donație, despăgubire sau alte situații prevăzute de lege.
Pentru cititori, regula practică este simplă: nu contează doar când a apărut bunul în familie, ci și cum a fost dobândit.
Un apartament cumpărat din salariile soților în timpul căsătoriei este, de regulă, bun comun. Un apartament moștenit de unul dintre soți în timpul căsătoriei este, de regulă, bun propriu. Un teren primit prin donație doar de unul dintre soți nu se împarte automat. O despăgubire pentru suferința personală a unuia dintre soți nu devine automat bun comun.
Partajul poate fi simplu atunci când există acte clare și bună-credință. Devine complicat atunci când bunurile au fost amestecate, investițiile nu au fost documentate, iar soții nu mai pot comunica.
De aceea, cea mai bună protecție este informarea. Cine știe ce bunuri nu intră la partaj poate evita conflicte costisitoare, procese lungi și pierderi greu de reparat.
