Redactia.ro

Ce faci în caz că suspectezi că te-ai infectat cu SARS CoV-2? Indicațiile Spitalului Universitar de Urgență Elias

GALERIE FOTO (2) Coronavius

Radu Daniel, medic primar la Spitalul Universitar de Urgență Elias, a făcut publică o conduită terapeutică în cazul unei suspiciuni de infecție cu SARS-COV2. Acesta a amintit și de câteva medicamente pe lângă izolarea la dimiciliu.

Conduită terapeutică în cazul în care ești infectat cu Covid-19

Medicul a transmis în principal că, în cazul în care avem suspiciuni de infecție cu coronavirus, trebuie să ne izolăm la domiciliu până la sosirea rezultatului testului RT-PCR SARS-COV2. De asemenea, trebuie să ne hidratam cu 2-2,5 litri de apă pe zi.

Ca tratement, putem folosi PARACETAMOL de 500 mg, 1-3 cp pe zi dacă există durere sau febră, VITAMINA C 500 mg și VITAMINA D 2000 UI, câte 2 cp pe zi timp de 14 zile, Zinc 15 mg, 4 cp pe zi timp de 14 zile, QUERCETINA 250 mg, 1×2 cp pe zi timp de 14 zile, MELATONINĂ 0,3 mg inițial, iar daco este cazul doza poate fi crescută până la 2 mg timp de 14 zile, seara. Opțional se poate lua FAMOTIDINĂ 20-40 mg pe zi timp de 14 zile. De asemenea, este indicată reevaluarea prin medicul de familie sau sistemul de urgență dacă se agravează simptomatologia.

Conduita terapeutică in cazul unei suspiciuni de infectii sars-cov2
Conduita terapeutică in cazul unei suspiciuni de infectii sars-cov2

Care este situația privind coronavirusul în România

Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: