Redactia.ro
Home » Știri » Ce pensie avea Valeria Seciu, una dintre marile actrițe de teatru și film ale generației sale

Ce pensie avea Valeria Seciu, una dintre marile actrițe de teatru și film ale generației sale

Actrița Valeria Seciu, după o lungă și obositoare luptă cu o boală nemiloasă, a trecut le cele sfinte, la data de 6 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani. Emblemă a industriei cinematografice și a teatrului românesc, beneficia de o pensie impresionantă din partea statului român, dar și de o indemnizație de merit de la UNITER. Iată ce sume colosale încasa lună de lună!

Valeria Seciu avea o pensie impresionantă

Actrița Valeria Seciu era una dintre cele 153 de personalități ale lumii culturale românești care primea, lună de lună, indemnizație de merit din partea celor de la UNITER (Uniunea Teatrală din România).

Conform legii 118/2002 cu privire la indemnizațiile de merit, actrița, primea o sumă ce reprezintă de 3 ori valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi neimpozabil. Astfel că suma se ridica la 7.650 de lei, lunar. Conform legii, suma necesară pentru achitarea indemnizaţiilor de merit se suportă de către bugetul de stat.

Pe lângă această indemnizație, marea actriță primea drepturi lunare bănești în valoare de aproximativ 2.500 de lei. Astfel că Valeria Seciu primea, lunar, în jur de 10.000 de lei, bani la care se adăugau și drepturi de autor, primite prin intermediul Credidam.

Actriţa Valeria Seciu a murit marţi, 6 septembrie, la vârsta de 83 de ani

„Valeria Seciu (2 august 1939 – 6 septembrie 2022). Am aflat cu tristeţe că în dimineaţa zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriţă de teatru, film, radio şi televiziune Valeria Seciu. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească”, a transmis UNITER într-o postare pe Facebook.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu regretatul actor Octavian Cotescu, cu care are un fiu – Alexandru.

Conform, Radio România Cultural, începând cu anul absolvirii și până în anul 1977, actrița, Valeria Seciu a jucat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în spectacole precum „Enigma Otiliei” (1968), „Idiotul” (1969), „Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Regele Lear” sau „Richard al III-lea”.

Începând cu anul 1978, a jucat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.

Valeria Seciu a jucat şi zeci roluri în filme: „Înainte de tăcere”, „Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii”, „Vânătoare de vulpi”, „Adela” sau „Sunt o babă comunistă”.

A câştigat Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul „Spirit’, în regia Cătălinei Buzoianu, jucat pe scena Teatrului Mic.

Aceasta a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”, iar în 2006, Valeria Seciu a primit Premiul UNITER pentru rolul principal din piesa „Cum gândeşte Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu.

La Gala Premiilor UNITER, din aprilie 2007, Valeria Seciu a primit premiul de excelenţă pentru întreaga sa activitate. Tot o distincție importantă, a primit în anul 2009, tot la Gala Premiilor UNITER, când a luat premiu pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Gloucester din „Lear”, regizat de Andrei Şerban pe scena Teatrului Bulandra din Capitală.

 

Sursa foto: premiilegopo.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: