Carmen Iohannis a fost prezentă alături de soțul său, președintele Klaus Iohannis, la recepția găzduită de președintele SUA, Joe Biden, și de Prima Doamnă, Jill Biden, în cadrul Adunării Generale a ONU. Carmen Iohannis este cunoscută pentru alegerile vestimentare curajoase pe care le face, așadar iată ce a ales să poarte pentru acest eveniment special.
Ce rochie a purtat Carmen Iohannis la Adunarea Generală a ONU din Statele Unite ale Americii
Klaus Iohannis și soția acestuia, Carmen, s-au fotografiat alături de liderul american și de soția acestuia. Președintele României a distribuit fotografia în mediul online, iar în dreptul acesteia a scris un mesaj: „Participarea la recepţia pentru lideri oferită de Preşedintele Joe Biden şi de Prima Doamnă Jill Biden, cu ocazia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Carmen Iohannis a purtat o rochie aurie, sclipitoare, care i-a acoperit genunchii, pe care a accesorizat-o cu o curea albă în talie. Părul și l-a prins lejer într-un coc, iar machiajul purtat a fost unul cât se poate de discret. Pe de altă parte, Jill Biden a ales o rochie albă care avea un model sofisticat în zona decolteului.
Președintele Klaus Iohannis a decolat duminică, din Sibiu, cu un zbor fără opriri către New York, pentru a participa la Adunarea Generală a ONU.
Aeronava folosită de președinte a fost închiriată de Administrația Prezidențială de la Global Jet Luxemburg și este un Bombardier Global 6000, conform informațiilor furnizate de site-ul specializat în știri din domeniul aviației, Boarding Pass. Acest avion poate transporta până la 13 pasageri. Pentru a oferi confort maxim, scaunele din acest avion au fost transformate în trei paturi de o singură persoană și un pat dublu.
Regretatul Stephan Pelger a fost dezamăgit de alegerile vestimentare ale lui Carmen Iohannis
Carmen Iohannis reușește să capteze atenția prin alegerile vestimentare pe care le face. O parte semnificativă dintre acestea sunt rezultatul colaborărilor cu diferiți designeri, inclusiv Stephan Pelger, care i-a creat numeroase rochii. Potrivit regretatului designerului, relația lor era una armonioasă. Cu toate acestea, uneori, prima doamnă l-a dezamăgit de câteva ori.
De-a lungul timpului, Stephan Pelger a avut numeroase colaborări cu Carmen Iohannis și a creat rochii deosebite pentru ea. Cu toate acestea, exista un gest pe care prima doamnă îl făcea uneori și care îl enerva profund pe renumitul designer. În unele cazuri, munca depusă de designer era afectată de intervenția personală a lui Carmen Iohannis.
Potrivit lui Stephan Pelger, Carmen Iohannis avea tendința de a-și scurta rochiile pe cont propriu, fără a-i spune acest lucru designerului. El susținea că nu i-a făcut cunoscută această problemă primei doamne și că a suferit în tăcere din cauza acestui aspect.