Mirela Loșniță
Seara de 13 septembrie nu este una oarecare în calendarul popular românesc. Este ajunul Zilei Crucii, una dintre cele mai respectate sărbători de toamnă. Pe 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post negru. Iar pregătirile, spun bătrânii, încep cu o seară înainte. Ce se punea atunci pe masă avea, în credința populară, rol de pază pentru casă.
Busuiocul, primul lucru din casă
Obiceiul cel mai răspândit este legat de busuioc. În seara de 13 septembrie, gospodinele aduceau în casă fire proaspete și le așezau la icoană.
Un fir se punea și deasupra ușii de la intrare. Altul la fereastra dinspre drum.
În mentalitatea populară, busuiocul nu era doar plantă aromatică. El era considerat păzitorul casei, iar prezența lui în ajunul Crucii era socotită cea mai puternică din tot anul.
Roadele toamnei, așezate pe masă
Al doilea element al obiceiului îl reprezintă primele roade. Pe masă se puneau struguri, nuci și mere.
Nu era vorba despre un ospăț. Cantitățile erau mici, iar rostul lor era simbolic: pe 14 septembrie, aceste roade erau duse la biserică pentru a fi sfințite.
Strugurii aveau un loc aparte. Ziua Crucii marca, în calendarul popular, începutul culesului viilor, iar primul ciorchine se cuvenea binecuvântat.
Nucile se păstrau adesea peste iarnă. Se spunea că cele sfințite la Cruce erau bune de leac.
Ce se evita în seara de ajun
Pentru că ziua următoare era zi de post aspru, masa din seara de 13 septembrie era una simplă. Se evitau carnea, laptele și ouăle.
Mulți gospodari nu începeau lucrări noi în această seară. Nu se puneau temelii, nu se semănau răsaduri, nu se făceau împrumuturi.
Explicația ținea de simbolistica zilei. Crucea era văzută ca un hotar între anotimpuri, iar ce începea pe hotar nu avea, se credea, sorți de izbândă.
Ziua în care se închide pământul
Una dintre cele mai cunoscute credințe legate de această sărbătoare spune că, de Ziua Crucii, pământul se închide. Șerpii, insectele și târâtoarele intră în adăposturile de iarnă.
De aici vine și obiceiul culesului plantelor de leac. Se spunea că după 14 septembrie puterea ierburilor scade, așa că ultimele buruieni de leac se strângeau chiar în ajun.
Tot acum se marca, în gospodărie, trecerea la ritmul de toamnă. Se verificau lemnele, se strângeau ultimele roade din grădină, se pregăteau adăposturile pentru animale.
Ce înseamnă, de fapt, obiceiul
Dincolo de simbolistică, obiceiul avea o funcție foarte practică. Seara de 13 septembrie era momentul în care gospodăria făcea bilanțul verii și se pregătea pentru frig.
Busuiocul la icoană, roadele pe masă și masa simplă erau, toate, forme de a marca un început. Nu de an nou, ci de anotimp.
