Astăzi va avea loc un eveniment deosebit de important pentru monarhia britanică, căci Charles va fi încoronat rege. Aproximativ 100 de șefi de stat și demnitari vor fi prezenți la ceremonie, printre care și președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția sa. Carmen Iohannis a ales o ținută îndrăzneață pentru acest eveniment urmărit de milioane de oameni din întreaga lume. Iată ce ales să poarte la încoronarea regelui Charles al III-lea!
Ce ținută a purtat Carmen Iohannis la încoronarea lui Charles al III-lea
Președintele României, împreună cu soția sa Carmen, au participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a în septembrie anul trecut și acum sunt prezenți la Londra pentru a lua parte la încoronarea noului rege, Charles.

Vineri seara, cei doi au fost invitați la recepția organizată de noul monarh al Marii Britanii. La eveniment, Carmen Iohannis a purtat o ținută îndrăzneață, constând într-o rochie și un sacou de culoare roz, asortate cu pantofi într-un roz aprins și un plic alb cu margini negre ca accesoriu.
Cătălin Botezatu a adus critici la adresa ținutelor alese de Carmen Iohannis în ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a. El a afirmat că nici cusătura rochiilor, nici decolteurile și nici accesoriile de pe cap nu au fost adecvate pentru un eveniment solemn. Rămâne de văzut dacă rochia aleasă de Carmen Iohannis cu ocazia încoronării lui Charles a fost pe placul celebrului designer.
Cât costă rochiile pe care Carmen Iohannis le poartă la evenimentele oficiale
Andreea Tincu, designerul personal al primei doamne Carmen Iohannis, a bifat o apariție rară la televizor, oferind un interviu inedit pentru Lorena Burlacu în care a discutat despre preferințele vestimentare ale clientelei sale celebre. Mai mult decât atât, Andreea a povestit și despre cum a început colaborarea dintre ea și Carmen Iohannis. Desigenrul nu s-a ferit să ofere și amănunte cu adevărat picante, așadar telespectatorii au aflat și care sunt prețurile rochiilor pe care Carmen Iohannis le îmbracă la evenimentele oficiale.
Carmen Iohannis are o preferință pentru ținutele în culori aprinse și tinerești. Launa dintre cele mai recente vizite oficiale la Tokyo, prima doamnă a ales să poarte o rochie într-o nuanță care reprezintă Japonia – rozul, asociat cu florile de cireș, floarea națională a acestei țări. Cât despre prețurile rochiilor purtate de Carmen Iohannis, acestea variază între 900 și 4.000 de lei conform Andreei.





















