Cine era femeia omorâtă în curtea Mănăstirii Cernica. Doinița Ghinea a fost directoarea unui liceu cunoscut din Capitală. A fost o profesoară iubită de toți elevii ei. Reprezentanții liceului, unde a predat femeia, au transmis un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socializare.
Cine era femeia omorâtă în curtea Mănăstirii Cernica
Femeia care a murit în accidentul produs, duminică, în curtea Mănăstirii Cernica era profesoară și fusese o lungă perioadă directoarea unui liceu cunoscut din București. Doinița Ghinea a fost profesoară la Liceul Tehnologic Theodor Pallady din Capitală. Cadrul didactic a murit duminică, în urma unui teribil accident produs în curtea Mănăstirii Cernica. Toate cadrele didactice și elevii ei sunt îndoliați. Reprezentanții unității de învățământ, unde a predat profesoara, au postat un mesaj foarte emoționant, după ce au aflat de pierderea ei.
”Doamna profesoara Doinița Ghinea s-a stins din viață. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Cea care pana ieri ne-a fost mama, prietena, indrumatoare, profesoara, s-a stins din viata, in tragicul accident de la Manastirea Cernica.
Va fi prezenta la capela bisericii Sfanta Parascheva, pe soseaua Nicolae Titulescu 157, astazi, dupa ora 15 iar pentru slujba de citire a stalpilor, la ora 18. Maine va fi dusa in Alexandria pentru inmormantare, Str. Libertatii, nr.119, Biserica Sf. Petru și Pavel. Cine doreste sa isi ia ramas bun este asteptat in oricare din aceste locatii”, au scris reprezentanții liceului.
Evenimentul rutier s-a produs din cauza unui șofer începător, care a mers cu viteză în incinta mănăstirii. Bărbatul a pierdut controlul volanului și a acroșat un grup de persoane. Printre aceste persoane, s-a aflat și Doinița Ghinea. Profesoara, în vârstă de 63 de ani, nu a avut nicio șansă în fața mașinii scăpate de sub control. Fiica acesteia, în vârstă de 33 de ani, a fost și ea rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Când va fi înmormântată Doinița Ghinea
Doinița Ghinea urmează să fie înmormântată marți, la Biserica Sf. Petru și Pavel, din Alexandria. Trei persoane au fost rănite, în urma accidentului. ”Astăzi, 10 iulie a.c., în jurul orei 14:38, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe aleea din curtea Mănăstirii Cernica, un autoturism a lovit mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Pantelimon, pentru efectuarea de cercetări şi investigaţii”, au transmis oamenii legii.






















