Statul român a anunţat că „nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri”.
De aceea, conform unui proiect de lege depus de senatorul PSD Robert Cazanciuc, şoferii în culpă ar putea avea permisul suspendat pentru 10 ani de zile.
Guvernul vrea să combată consumul şi traficul de droguri
Sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri.
„Am depus, aşa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină şi să combată cu mai mare fermitate şi eficienţă traficul de droguri, care a luat o aşa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe şoselele ţării.
Se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate.
Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistenţa de specialitate”, afirmă Robert Cazanciuc.
Se pedepseşte şi încurajarea consumului de droguri
Legea ce se doreşte mai aspră pedepseşte şi încurajarea consumului de droguri.
„Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, precum şi tolerarea consumului, fără drept, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive, de către proprietarul, chiriaşul sau administratorul unui imobil aflat în stare de degradare, dezafectat ori în construcţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată într-o prevedere nou introdusă în art. 19 al Legii 194/2011.
Senatul va fi prima Cameră care va dezbate această propunere legislativă.