Mirela Loșniță
Cum arată mormântul Stelei Popescu la aproape șapte ani de la moartea sa. La aproape șapte ani de la dispariția Stelei Popescu, locul său de veci din cimitirul Mănăstirii Cernica continuă să fie un punct de reculegere, adesea vizitat și îngrijit — nu de familie, ci de cei care au iubit-o din sală, de pe micul ecran sau din paginile revistelor. Admiratorii actriței, oameni simpli sau colegi de breaslă, se îngrijesc ca mormântul său să fie mereu curat, împodobit cu flori și înconjurat de o liniște care nu e nici uitare, nici abandon, ci o formă discretă de iubire neîntreruptă.
Cum arată mormântul Stelei Popescu la aproape șapte ani de la moartea sa
Weekendul trecut mai mulți vizitatori au poposit la cavoul marii actrițe. Mormântul era împodobit cu lalele roșii și ghivece cu flori colorate, un detaliu care nu putea trece neobservat. Deși familia Stelei Popescu ajunge rar la cimitir, cei care o prețuiesc nu o uită.
„Am trecut azi (luni-n.r.) să-i aprind niște lumânări și să-i aduc niște flori. M-am bucurat să găsesc mormântul Stelei curat și plin de flori. Familia actriței ajunge rar, dar admiratorii nu au uitat-o” , a declarat o colegă de breaslă a Stelei Popescu pentru Viva.
Asemenea gesturi simple, dar încărcate de semnificație, dau măsura impactului pe care l-a avut Stela Popescu asupra generații întregi. Nu e nevoie de pomeni și fast. E suficient ca, la aproape șapte ani de la moarte, cineva să lase o floare și să aprindă o lumânare.
Până în luna martie, cavoul purta încă urmele sărbătorilor de iarnă. Globuri roșii, ornamente aurii și alte simboluri ale Crăciunului fuseseră așezate cu grijă de o apropiată a Stelei, care, an de an, are grijă să decoreze mormântul în spiritul sărbătorilor. Un act de devotament personal, făcut nu din datorie, ci dintr-o legătură sinceră și constantă.
Decorațiunile au fost înlăturate abia la începutul primăverii, un semn că rudele apropiate — fiica adoptivă și nepoata actriței — revin rar la locul de veci. Fiica sa locuiește în România, dar își face cu greu drum până la Cernica, iar nepoata este stabilită în străinătate, vizitând mai rar mormântul bunicii sale adoptive.
Chiar și în lipsa familiei, memoria Stelei Popescu nu este niciodată în pericol de a se stinge. Mormântul său rămâne un spațiu viu, unde trecătorii lasă flori, fotografii, bilețele și, mai ales, o emoție mută, dar profundă.
O viață începută în modestie, urcată pe cele mai mari scene ale țării
Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, în Slobozia-Hodorogea, județul Orhei, în vechea Basarabie. A crescut într-o familie modestă de învățători, într-un context social și politic tensionat, care avea să-i marcheze copilăria. Deși destinul nu părea să o conducă spre scenă, iar familia o îndruma spre o viață „așezată”, învățătorească, talentul și carisma aveau alte planuri.
Pentru a-și liniști mama, o femeie practică și prudentă, Stela s-a înscris inițial la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”. A fost o alegere rațională, făcută din respect și, poate, dintr-un sentiment de datorie. Dar nu a fost o alegere de suflet.
Chemarea scenei a fost prea puternică pentru a fi ignorată. A abandonat studiile și s-a angajat la Teatrul Ministerului de Interne, intrând pe ușa din spate a unei cariere care avea să devină, în timp, una dintre cele mai spectaculoase din cultura română scrie click.
Debutul timid al Stelei s-a transformat rapid într-un urcuș spectaculos. Cu naturalețe, umor și o prezență scenică magnetică, actrița a urcat pe scenele marilor teatre bucureștene și a cucerit publicul cu fiecare apariție.
Deși a fost considerată, uneori, doar o „actriță de comedie”, Stela Popescu avea o gamă largă de expresivitate. Știa să fie dramatică, vulnerabilă, profundă. Umorul ei nu era superficial, ci adesea amar, lucid, cu note de ironie socială.
Într-un interviu din ultimii ani, Stela povestea cu un zâmbet:
„Eu până la urma sigur că am făcut teatru! Şi i-am zis într-o zi: Vezi, mama, tu n-ai vrut să mă fac actriţă. Vezi că mi-a ieşit. Eeee, oi avut noroc că ţi-i ieşit!”, povestea marea și regretata actriță.
