Redactia.ro

Cum identifici semnele timpurii ale complicațiilor piciorului diabetic? Sfaturi de la podologi

Piciorul diabetic este o complicație serioasă a diabetului zaharat, care poate duce la ulcerații, infecții și, în cele mai grave cazuri, la amputație. Persoanele cu diabet zaharat sunt mai susceptibile la aceste complicații deoarece boala afectează circulația sangvină și nervii, ceea ce poate duce la leziuni și infecții care se pot agrava rapid dacă nu sunt tratate corespunzător.[1] Identificarea semnelor timpurii ale complicațiilor piciorului diabetic este esențială pentru prevenirea problemelor grave. Iată câteva sfaturi de la podologi, specialiștii în îngrijirea picioarelor, care te pot ajuta să depistezi la timp potențialele semne de alarmă:

Informează-te

Înainte de toate, este important să te asiguri că știi care sunt complicațiile piciorului diabetic și care sunt semnele acestora. În caz contrar, nu le vei putea recunoaște. Potențiale semne de alarmă pot fi, de exemplu:

  • scăderea capacității de a simți durerea, căldura și frigul;
  • furnicăturile;
  • amorțeala;
  • piele întinsă, netedă și strălucitoare, pe picioare;
  • căderea părului pe picioare;
  • umflarea picioarelor;
  • rănile care nu se vindecă;
  • durerile sau crampele care apar când te odihnești ori când mergi;
  • modificările de culoare ale pielii picioarelor;
  • modificările temperaturii picioarelor;
  • mirosul urât provenit de la o rană deschisă.[2]

Dacă observi astfel de simptome, este indicat să te adresezi unui specialist pentru evaluarea lor, identificarea cauzei acestora și, bineînțeles, tratarea lor corectă. Tratamentul piciorului diabetic, efectuat la timp, poate contribui la prevenirea unor complicații mai grave, care pot duce, după cum este menționat mai sus, inclusiv la pierderea piciorului!

Verifică-ți zilnic picioarele

Examinarea picioarelor trebuie să facă parte din rutina ta zilnică dacă ai diabet. Dacă este necesar, poți cere ajutorul unui membru al familiei ori poți folosi o oglindă. Este esențial să verifici cu atenție toate zonele piciorului, inclusiv talpa, spațiile dintre degete și unghiile. Prin implementarea acestui ritual zilnic, poți preveni sau identifica în timp util complicațiile care pot apărea în cazul piciorului diabetic.[3][4]

Nu neglija niciun potențial semn de alarmă

Chiar și cele mai mici leziuni pot avea o evoluție rapidă în cazul persoanelor cu diabet. Dacă observi tăieturi, răni, pete roșii, umflături, vezicule pline cu lichid, unghii încarnate sau bătături, nu trebuie să le ignori. Neglijarea lor sau tratarea lor incorectă poate duce la complicații grave![3][4]

Consultarea unui specialist este esențială dacă sunt observate aceste semne de alarmă. Un medic sau un podolog va putea evalua situația, va prescrie tratamentul potrivit și va oferi sfaturi personalizate pentru îngrijirea și tratamentul piciorului diabetic.

Programează-te periodic la un consult podologic

Un aspect esențial în menținerea unei sănătăți optime a picioarelor, în special pentru persoanele cu diabet, este programarea periodică la un consult podologic. Acesta reprezintă o ocazie de a beneficia de o evaluarea completă a piciorului, una care poate permite identificarea chiar și celor mai mici semne ale complicațiilor piciorului diabetic, inclusiv unora pe care tu poate nu le-ai observat. De asemenea, permite tratarea corectă a eventualelor probleme identificate, fie că este vorba de o rană, de bătături, unghii încarnate ori alte afecțiuni care pot crește riscul dezvoltării unor complicații.

În plus, este o ocazie bună de a primi recomandări personalizate pentru îngrijirea zilnică a picioarelor și prevenirea potențialelor complicații. Cât de des trebuie să programezi un astfel de consult depinde de mai mulți factori, așa că este indicat să discuți despre acest subiect cu un podolog!

Cu cât sunt detectate mai devreme complicațiile piciorului diabetic, cu atât mai ușor pot fi tratate. Informează-te deci cu privire la potențialele semne de alarmă, nu le ignora niciodată și adresează-te unui specialist dacă ai chiar și cel mai mic motiv de îngrijorare. Pentru sfaturi suplimentare și recomandări personalizate, poți discuta cu un medic ori cu un podolog!

Surse:

  1. Stancu, Bogdan, et al. „Diabetic Foot Complications: A Retrospective Cohort Study” International Journal of Environmental Research and Public Health, vol. 20, no. 1, 23 Dec. 2022, pp. 187–187, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9819188/, https://doi.org/10.3390/ijerph20010187. Accesat la 26 Nov. 2024.
  2. „Serious Foot Problems and Diabetes”, Diabetes UK, British Diabetic Association, 2019, www.diabetes.org.uk/about-diabetes/complications/feet/serious-foot-problem. Accesat la 26 Nov. 2024.
  3. „Diabetes & Foot Problems”, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, 26 Nov. 2024, www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/preventing-problems/foot-problems. Accesat la 26 Nov. 2024.
  4. „Diabetic Foot”, MedlinePlus, National Library of Medicine, 2024, medlineplus.gov/diabeticfoot.html. Accesat la 26 Nov. 2024.
adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri