Redactia.ro

Cum obții o mămăligă fină, fără cocoloașe. Metoda veche pe care o foloseau bunicii

mamaliga

Mămăliga a fost, timp de generații, un aliment de bază în bucătăria românească, mai ales în zonele rurale. În regiuni precum Maramureșul, unde relieful nu a permis cultivarea grâului la scară largă, porumbul a devenit esențial, iar mămăliga a ajuns nelipsită de pe masa zilnică. Simplitatea ingredientelor ascunde însă o tehnică atentă, transmisă din generație în generație.

Cum obții o mămăligă fină, fără cocoloașe

Deși astăzi este privită ca un preparat ușor, în trecut mămăliga era un adevărat test pentru tinerele gospodine. Trebuia să fie bine fiartă, fină, fără cocoloașe și să nu se prindă de fundul tuciului. O mămăligă reușită era dovada clară a priceperii în bucătărie.

Tanti Ileana, o femeie de 83 de ani, își amintește cum gătitul era considerat o abilitate esențială în tinerețea ei.

Metoda veche pe care o foloseau bunicii

„Pe vremea când eram tânără, dacă nu știai să gătești, nu te lua nimeni în serios. Era o rușine să nu știi face o mămăligă”, povestește ea.

La sat, mămăliga era considerată piatra de încercare pentru orice femeie. Chiar dacă ingredientele erau puține, tehnica făcea diferența, iar cel mai mare dușman al unei mămăligi bune erau cocoloașele.

Potrivit tantei Ileana, cea mai frecventă greșeală este momentul în care se adaugă mălaiul.

„Toată lumea pune apa cu sare la fiert și abia după ce clocotește adaugă mălaiul. Așa se fac cocoloașele. Oricât ai învârti cu telul, tot mai rămân”, explică ea.

Trucul vechi, folosit de strămoși, este mult mai simplu decât pare. Mălaiul trebuie adăugat în apă rece sau ușor încălzită, înainte ca aceasta să înceapă să clocotească. În acest fel, făina de porumb se dizolvă treptat, fără să se adune, iar mămăliga iese uniformă și netedă.

Pentru o consistență echilibrată, tanti Ileana recomandă proporția clasică: trei măsuri de apă la o măsură de mălai. Rezultatul este o mămăligă nici prea moale, nici prea tare, potrivită atât ca garnitură, cât și ca fel principal.

La fel de important este și timpul de fierbere. Chiar dacă pare gata, mămăliga trebuie lăsată să fiarbă suficient.

„Mămăliga nefiertă bine poate face rău la stomac. De aceea, chiar dacă iese mai moale, trebuie fiartă la foc mic cel puțin 20 de minute”, spune bătrâna, relatează RTV. 

Acest truc simplu, folosit de bunici și străbunici, face diferența dintre o mămăligă cu cocoloașe și una fină, gustoasă, exact ca pe vremuri.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: