Povestea Marianei Luceanu s-a făcut auzită în întreaga țară, după ce a devenit șomeră în anul 2018. Acest lucru s-a întâmplat după dezvăluirile făcute de asistenta medicală, care au stârnit reacții. Lucra la Spitalul Universitar de Urgență București, până a făcut publice neregulile din unitatea spitalicească. A fost dată afară, a câșitgat în instanță, iar apoi s-a reîntors la locul de muncă.
Cum s-a schimbat viața Mariana Luceanu
În anul 2018, Mariana Luceanu a fost concediată de la Spitalul Universitar de Urgență București. După 24 de ani de muncă, asistenta medicală a fost dată afară, după ce a făcut publice neregulile din unitatea medicală. Cu câteva zile înainte să fie dată afară, Mariana vorbise în fața jurnaliștilor despre lipsa materialelor, șpăgi, „dictatura de la nivelul managementului” din cel mai mare spital din România. Apoi, a fost concediată din „motive disciplinare”.
Mariana a avut acel moment de sinceritate, după tragedia de la Colectiv. Atunci a fost momentul când a decis că lucrurile trebuie să se schimbe și că ea trebuie să facă primul pas. S-a gândit, inițial, la copiii ei și la faptul că vrea să le spună „Eu n-am fost ca ei”. Femeia a fost concediată doar pentru că a încălcat „codul tăcerii” – acea regulă nescrisă prin care nenumăratele probleme din sistemul medical sunt ținute ascunse. A făcut greva foamei zile la rând, doar ca oamenii să observe nedreptățile.
Mariana a câștigat în instanță, iar după șase luni s-a întors la locul ei de muncă. Acum, aceasta a vorbit din nou despre clipele cumplite de care s-a lovit, doar pentru că a vrut să le facă un bine bolnavilor din această țară. Mariana este de părere că totul s-a schimbat de atunci. În bine.
„Totul s-a schimbat în favoarea pacientului. A început să se schimbe instrumentar, să se schimbe tot ceea ce era necesar, aparatură…Pentru mine, personal, asta e o mare satisfacție. Că nu mai stau să alerg după materiale, cum făceam kilometri întregi în spital. Acum avem. Nu mai este ce a fost. Doamna Nica, managera, a fost schimbată din funcție de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Este în continuare medic ATI și dânsa nu a mai fost șefă de secție”, a spus asistenta medicală, pentru jurnaliștii de la Recorder.
Sfatul oferit de Mariana Luceanu
Mariana Luceanu îi îndeamnă pe toți cei care au ceva de zis, să zică. Așa cum a făcut și ea. Asistenta medicală este de părere că binele va învinge, însă pentru acest bine este nevoie ca fiecare să lupte și să nu renunțe la dreptatea lui.
„Dacă au dreptate și dacă sunt 100% convinși, da, s-o facă. Mai devreme sau mai târziu, buboiul se va sparge. Și că vorbești tu, sau că vorbesc eu sau celălalt, cineva va vorbi. Merită să lupți, cum să nu merite să lupți? Luptăm pentru viitorul copiilor noștri. Nu luptăm pentru noi. Că noi poate, de pe azi pe mâine, ne cade o cărămidă în cap și ne ducem la Sfântul Petru. Au trecut 30 și ceva de ani de la Revoluție, în curând 32 de ani, noi tot în mocirla aia suntem. Hai să ieșim. Hai să scoatem capul. De ce suntem lași? Peste tot e la fel dacă nu schimbăm acolo ceva”, a mai explicat Mihaela Luceanu, potrivit sursei citate mai sus.






















