Dacă îți dorești să faci o schimbare în casa ta în noul an, specialiștii recomandă să începi cu dormitorul, locul în care petreci cel mai mult timp, unde îți încarci bateriile și care ar trebui să te reprezinte cel mai bine, atât prin modul în care arată, cât și prin felul în care te face să te simți. Procesul de amenajare interioară poate fi cu mult simplificat dacă alegi să te orientezi către seturi complete de mobilier care să te ajute să pui în practică ideea de ansamblu pe care o ai cu privire la ce înseamnă un dormitor de vis pentru tine. Descoperă gama de dormitoare complete de la ExpoMob!
Fă un plan și stabilește un buget maxim
Orice nou proiect trebuie să aibă un plan bine pus la punct care să conțină fiecare pas pe care trebuie să îl parcurgi pentru a ajunge la rezultatul dorit. Doar în acest mod ai garanția faptului că iei deciziile corecte atât din punct de vedere financiar, cât și estetic și practic, pentru a crea dormitorul mult visat.
Pentru început este necesar să stabilești care este stilul pe care vrei să îl abordezi în camera ta, ce culori să predomine și care sunt piesele de care ai nevoie pentru a obține confortul și aspectul pe care ți le dorești. Ulterior, vezi dacă este nevoie să zugrăvești, să renovezi sau să reamenajezi încăperea ori dacă ai nevoie doar de mobilă nouă și de câteva elemente de decor. Având o imagine clară asupra acestor nevoi vei putea creiona și un buget maxim pe care să îl respecți întocmai în așa fel încât să ai parte de o schimbare benefică din toate punctele de vedere.
Analizează trendurile pentru 2024 în materie de design interior
În cazul în care ai nevoie de inspirație pentru a te decide cum va arăta dormitorul tău, poți face o trecere în revistă a trendurilor principale de anul acesta, ca mai apoi să le poți selecta pe cele care se armonizează cu gusturile tale. Jocul de culori contrastante, antiteza de texturi, integrarea pieselor vintage într-un decor modern, tapițeria pe pereți ori luxul relaxat sunt doar câteva dintre direcțiile generale pe care le poți aborda dacă îți dorești un dormitor la modă în 2024.
Descoperă opțiunile de dormitoare complete de la ExpoMob
Armonia, eleganța, bunul gust și compatibilitatea estetică și practică sunt principalele criterii pe care trebuie să le urmărești în momentul în care amenajezi o cameră de la zero. Pentru ca munca să îți fie simplificată și a avea garanția că obții o cameră mobilată eficient, ExpMob a pregătit pentru tine seturi complete de mobilă pentru dormitor dintre care să alegi în funcție de propriile preferințe.
În cazul în care îți dorești o cameră aerisită, în nuanțe deschise, care dau iluzia unui spațiu mai mare, deloc aglomerat, fără să fie nevoie să renunți la elemente de maximă necesitate, Setul pentru Dormitor SAVANA, din cinci piese, este opțiunea ideală pentru tine. Nuanțele neutre și imprimeul de zebră inserat subtil creează un design unic și special, dar totodată minimalist, care se pliază pe o gamă largă de gusturi și preferințe.
În schimb, dacă îți dorești un dormitor modern și eclectic, care să îți schimbe starea de fiecare dată când pășești aici, setul de mobilier MERCURY, din cinci piese este o alegere potrivită. Jocurile de nuanțe și texturi industriale, precum și inserțiile de lumină în mobilă, creează un cadru deosebit, un design al contrastelor, potrivit pentru cei care apreciază și vor să exploateze abstractul în design.
Amenajarea dormitorului tău este mult mai ușoară atunci când optezi pentru seturi complete de mobilier de la ExpoMob!