Redactia.ro
Home » Monden » Dan Bittman, adevărat cuceritor pe bandă rulantă! Artistul a fost surprins în compania unei blonde, după despărțirea de Liliana Ștefan

Dan Bittman, adevărat cuceritor pe bandă rulantă! Artistul a fost surprins în compania unei blonde, după despărțirea de Liliana Ștefan

GALERIE FOTO (2)

Fără să stăm prea mult pe gânduri, când spunem Dan Bittman, spunem unul dintre cei mai râvniți bărbați din showbizul autohton. Și o poate observa oricine, după relațiile avute până acum.

Artistul este un adevărat cuceritor pe bandă rulantă! O demonstrează și la cei 58 de ani, chiar după despărțirea de Liliana Ștefan, femeia care i-a fost alături timp de 25 de ani. Acum starul TV a fost surprins în compania unei blonde.

Dan Bittman, surprins în compania unei blonde după despărțirea de Liliana Ștefan

Dan Bittman pare că nu și-a pierdut niciodată șarmul în fața femeilor! Artistul reușește și acum să frângă inimi ca în tinerețe.

După o relație de 25 de ani cu Liliana Ștefan, femeia care i-a dăruit trei băieți, în urmă cu câteva luni, cei doi au decis să o ia pe drumuri separate.

Și cum este din nou un bărbat liber, Dan Bittman nu pierde deloc vremea cu regret și suspine. Paparazzi l-au surprins în oraș, ziua în amiaza mare. Și nu era singur, ci în compania unei blonde focoase.

Zilele trecute, pe o ploaie torențială, Dan Bittman a ajuns cu mașina în fața unui bloc, iar la câteva secunde mai apoi, din mașina artistului se dă jos o tânără blondă, potrivit celor de la SpyNews.

Dan Bittman și Liliana Ștefan, despărțire după 25 de ani

Dan Bittman și Liliana Ștefan au fost un cuplu timp de 25 de ani, perioadă în care cei doi au devenit părințiii a trei băieți. Totul s-a întâmplat, însă, fără ca artistul și mama copiilor să se fi căsătorit.

Într-un interviu pentru Antena Stars, Bittman a declarat că cea care a refuzat să facă nuntă a fost chiar Liliana Ștefan, care ar fi susținut că “secretul unei relații nu stă într-o căsătorie”.

Însă, se pare că după această despărțire oficială, relația dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan nu mai e ce a fost.

”Poate că lucrurile nu sunt încă cele așteptate. Cu Liliana nu am reușit, momentan, spre mâhnirea mea. Sper ca în timp, acest lucru să devină o țintă, să reușesc să am o relație normală. I-am explicat că de dragul copiilor am putea să reușim să ne înțelegem mai bine. Din păcate nu reușim în momentul acesta”, a declarat Dan Bittman la Antena Stars.