Iată motivul pentru care Bursucu a fost gata să rupă relația cu partenera lui, Andreea. Prezentatorul de la Kanal D a mărturisit că a fost la un pas de despărțire, așa cum se mai întâmplă, uneori, în cupluri. Iată ce s-a întâmplat și de la ce a pornit totul.
De ce a vrut Bursucu să se despartă de viitoarea soție: „E o boală și trebuie tratată”
Bursucu are o relație de mulți ani cu Andreea, cea care l-a și făcut tată pentru prima oară. Cei doi cresc în acest moment două fete: una de 15 ani, Alesia, născută dintr-o relație anterioară pe care Andreea a avut-o, și o fetiță de doi ani, Anays, al cărei tată este Bursucu. Andreea este mai mare decât Bursucu, a fost căsătorită, dar soțul ei a decedat.
„Viitoarea mea soție s-a lăsat impresionată greu, e și mai mare ca mine cu 4-5 ani și îți dai seama, experiența vieții ei era mult mai mare. Când ne-am cunoscut eu aveam 25 de ani. Ea trecuse printr-o traumă, printr-un moment nefericit. Fostul ei partener de viață… Cumva era sceptică, nici nu era pregătită pentru o nouă relație, nici nu își dorea”, a povestit Bursucu, despre momentul când a întâlnit-o pe partenera lui.