Alexandra Velniciuc este una dintre cele mai apreciate artiste de teatru de la noi, dar ea își ține viața privată departe de ochii curioșilor. Aceasta nu este căsătorită, dar are o relație de peste 20 de ani. Iată cu cine se iubește actrița!
Alexandra Velniciuc are o relație de 20 de ani. De ce nu s-a căsătorit
Alexandra Velniciuc este mereu prezentă în lumina reflectoarelor, dar aceasta își ține viața privată deoarte de curioși. Astfel, ea nu vorbește prea des despre relația pe care o are și despre faptul că nu s-a căsătorit niciodată.
A împlinit recent 40 de ani și are 20 de ani de relație cu regizorul Șerban Puiu. Aceasta nu vrea copii și a povestit și de ce nu a mers niciodată la altar.
„Nu am această pornire. Fetele se visează mirese, să se machieze, să se aranjeze… eu fac asta de când eram tânără. Nu m-am visat niciodată mireasă. Am o formă de a fi altfel decât lumea. Eu mi-am găsit forma mea de a mă așeza la casa mea.”, a spus Alexandra Velniciuc la Antena 1.
Care este secretul relației dintre Alexandra Velniciuc și partenerul ei
Sunt împreună de 20 de ani și au un secret: nu amestecă niciodată munca cu relația lor de acasă. Astfel, când pășesc în locuință, nu mai vorbesc deloc pentru job.
„Îl tratez ca pe oricare dintre regizorii cu care am lucrat. Iar acasă, noi niciodată nu vorbim despre rol, despre teatru. Niciodată! E o igienă pe care ne-am descoperit-o în cuplul acesta de 20 de ani. Când vin la teatru, îi pun toate întrebările pe care am să i le pun, pe care i le-aș pune și altui regizor, dar niciodată acasă. Nu suntem căsătoriți, dar am învățat, în general, să nu pun pe umerii oamenilor problemele mele. Dacă am avut o zi grea, în clipa în care intru în casă o las la intrare și nu împovărez pe nimeni, așa cum nici el nu face asta și cred că acesta este unul dintre secretele relației noastre. Noi la teatru suntem împreună, ne vedem, ne întâlnim, nu mai ducem lumea de aici acasă. Acasă, gata, se pune punct și ne continuăm puținele ore care ne-au mai rămas până a doua zi”, a mărturisit Alexandra Velniciuc pentru Libertatea.




















