Redactia.ro

Declarația surprinzătoare a lui Laurențiu Reghecampf despre legătura dintre soția sa și Dan Alexa

Anamaria Prodan, adevărul despre relația cu Alexa

Declarația surprinzătoare a lui Laurențiu Reghecampf, după incidentul petrecut între soția sa și antrenorul Astra Giurgiu, reușește să stârnească și mai multe controverse în showbizul românesc.
Deși nu se afla în țară când incidentul dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa s-a petrecut, Laurențiu a fost imediat informat despre cele întâmplate. Ca primă reacție, el a mărturisit că dorește să vadă mai întâi imaginile și apoi să aibă o reacție. Ceea ce s-a și întâmplat. Contactat de jurnaliștii de la Cancan.ro, Reghe a ținut să precizeze că nu crede în zvonurile iscate de acest incident și a încercat să explice ce s-a întâmplat, mai exact, acolo.

Declarația surprinzătoare a lui Laurențiu Reghecampf

Ana este soția mea și o cunosc cel mai bine. Pune foarte mult suflet la orice echipă lucrează. Nu ne interesează pe niciunul cum scriu și ce vorbesc toți! A fost un gest copilăresc al Anei, pe care-l regretă. (…) Îmi pare rău pentru Dan și familia lui și sper să treacă peste acest incident, eu am încredere în el ca prieten și antrenor și sper să reușească să facă rezultate bune la Astra. Ana și Dan au construit mult împreună. Au trecut prin bune și rele și au reușit mereu. Toate trec în viață. Pe Ana o știm toți. O fire rebelă și vulcanică, foarte puternică din toate punctele de vedere”, a fosta declarația surprinzătoare a lui Laurențiu Reghecampf, în exclusivitate pentru Cancan.ro

Declarația impresarei după cele întâmplate

Cât despre Anamaria Prodan, aceasta a declarat că totul s-a întâmplat pe fondul unor transferuri nereușite. ”De ce băgați în seamă tot? Vă rog, lăsați-mă! Am vorbit de niște jucatori. Nu mă interesează ce apare în presă. Eu sunt mai nervoasă și vulcanică. La ce circ e în presa, iar sunt în prim-plan. Sunt obișnuită să fiu nr. 1 în presă și în sport și am simțit că îmi ia fața Halep. M-am gândit să scrie presa numai de mine în ziua în care a câștigat ea Wimbledon-ul… glumesc… Am avut o discuție despre două transferuri mai nereușite. Atât. Nimic mai mult”.

Ce spunea impresara despre o presupusă idilă cu Dan Alexa

Anamaria Prodan a mai tratat zvonurile referitoare la o idilă între ea și antrenorul ASTRA, însă a negat cu vehemență implicarea amoroasă. ”Se scrie de atâția ani că sunt cu Alexa, dar nimeni niciodată nu ne-a prins cu paparazzi. Cum să am o relație cu Alexa când eu stau în Emirate, în America, în Italia și prin Germania, iar el pe la Călărași cu două antrenamente pe zi? Noi când ne vedeam? O dată la trei luni sau cum?”, spunea aceasta pe atunci.

Impresara susținea într-un interviu acordat revistei Viva că și-ar asuma relația cu Dan Alexa, dacă ar fi fost adevărată. ”Voi credeţi că dacă eu cu Reghe n-am mai fi un cuplu şi am trăi separat, ne-ar fi frică să ne despărţim? Ne-ar fi frică să împărțim averea? Împărțim jumate, jumate și sănătate, trăim fericiți și cum vrem. Sunt un om asumat și dacă-mi doresc ceva în viața asta, nu-i dau socoteală nici lui Dumnezeu, iar în 46 de ani nu a zis nimeni, niciodată, că a mințit Prodanca. Sunt mult prea fericită, am muncit mult în viața asta și niciodată n-o să mă fac de râs. Dacă eu vreau să fac ceva, o să anunț în gura mare: „Sunt Anamaria Prodan, nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!”. Asta sunt eu!