Polițiștii și procurorii din Reșița au demarat miercuri o anchetă, după ce au fost alertați prin apel la 112 cu privire la prezența unui bărbat pe plafonul unui imobil din municipiu. La sosirea echipajelor medicale, s-a constatat decesul acestuia.
Descoperire cutremurătoare la Reșița
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, sesizarea a fost făcută în data de 25 februarie 2026, în jurul orei 09:25.
„La data de 25 februarie 2026, în jurul orei 09.25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană se află căzută pe plafonul unui bloc din municipiul Reşiţa. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că pe terasa din beton construită deasupra nivelului locuinţelor de la etajul 1 al imobilului se afla un bărbat, în vârstă de 35 de ani”, anunţă, miercuri după-amiază, IPJ Caraş-Severin, potrivit Mediafax.
Un bărbat de 35 de ani a fost găsit fără viață pe terasa unui bloc
La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin, care a efectuat manevrele și verificările medicale necesare. Cadrele medicale au constatat decesul bărbatului.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs decesul.
Sursa foto: Arhivă






















