Întâmplare tragică. O tânără de doar 20 de ani a murit subit după ce a mâncat cereale la micul dejun. Întreaga familie este îndurerată și nu poate procesa trauma prin care trece.
Diana Farcaș a murit după ce a mâncat o porție de cereale
Diana Farcaș a murit subit după ce a luat micul dejun. Mama sa i-a adus o porție de cereale în cameră, pe care tânăra a consumat-o. Văzând că timpul trece iar tânăra nu apare din cameră, mama s-a îngrijorat așadar a deschis ușa și a dat peste cel mai negru coșmar al vieții sale. Diana zăcea pe pat, în stare de inconștiență. Femeia a apelat de urgență la 112, însă echipajul sosit la fața locului nu a putut face nimic pentru a salva viața tinerei.
Conform primelor informații, Diana s-ar fi înecat cu fulgi de ovăz, astfel căile repsiratorii și cavitatea bucală i-au fost blocate. Totul s-a întâmplat dimineața la ora 10:30, iar necropsia urmează să fie efectuată pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul tinerei.
Colegii Dianei sunt în stare de șoc și nu pot înțelege ce s-a petrecut
„La data de 7 martie, în jurul orei 12:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați prin apel de urgență, cu privire la faptul că, în localitatea Doljești, cadrele medicale de pe ambulanță au constatat decesul unei tinere de 20 de ani, din Doljești. Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Mama ei a găsit-o în cameră, în jurul orei 10:30”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
Colegii sunt în stare de șoc și nu pot concepe ce s-a întâmplat cu colega lor, atât de plină de viață, care avea tot viitorul înainte. „Din ce am înțeles, mama ei a sunat la secretariat și a anunțat decesul… Colegii nu știau ce s-a întâmplat, nici acum nu știu foarte bine. Toată lumea este șocată”, a declarat un student, coleg al Dianei.






















