Psiholog și figură de televiziune, Dinu Popescu s-a trezit în mijlocul unui scandal uriaș după ce a făcut mai multe declarații controversate în spațiul public. Ca urmare a reacțiilor apărute, bărbatul s-a văzut nevoit să revină cu precizări pe marginea acestui subiect. Redăm în integralitate precizările făcute:
„1. Postarea legată de conținutul lui Silviu Fraiăr nu a fost un „atac gratuit”, așa cum se insinuează în articol, ci un semnal de alarmă pe care am dorit să-l trag urmărind conținutul său, conținut video în care umilește, atacă și jignește atât persoane publice, cât și cunoscuți de-ai mei.
2. Limbajul meu din zona de comentarii, deși, într-adevăr, „nu îmi face cinste”, este limbajul utilizat de personajul amintit și de fanii săi. Astfel, atunci când aceștia au lansat atacuri împotriva mea în secțiunea de comentarii (secțiune unde oricine putea comenta pe profilul meu personal), am ales să îi iau în tărbacă și să răspund într-un limbaj similar.
3. Legat de mențiunile de tipul „se laudă cu sexul cu minore”, consider că reprezintă o distorsionare a realității care are potențialul de a cauza prejudicii de imagine și prejudicii morale pe care îmi rezerv dreptul să le evaluez la o dată ulterioară și care, vă atrag atenția, pot face obiectul unui proces pe latură civilă, pentru restabilirea adevărului și plata daunelor aferente. Respectivele materiale tip „story” și comentarii la care faceți referire sunt, în mod evident, realizate în stil mucalit, cu intenția de a ironiza persoanele care au lansat astfel de acuzații. Este adevărat că sunt autorul unui roman care are puterea de a stârni controverse, însă vorbim de literatură de ficțiune, de pamflet. Așadar, să corelați niște materiale ce, evident, nu sunt echivalentul unei autocaracterizări și nu reprezintă o relatare a unor întâmplări reale, consider că este un act de rea-voință. Ca om de presă, înțeleg dorința, aviditatea, de a crea conținut „senzațional”, de a pune titluri de natură să stârnească indignare, însă, în mod evident, este o diferență între defăimare, atac la persoană și relatarea unor fapte.
4. În privința acuzațiilor de „dependență de droguri” și „consum al unor cantități impresionante de droguri”, menționez că, deși, așa cum am admis public, am experimentat diverse substanțe, în diverse medii, de-a lungul timpului, fiind una dintre persoanele care nu se ferește să vorbească onest, deschis și asumat despre asta, de aici până la a insinua că sunt „dependent”, că practic „consum cantități impresionante” și, cel mai grav, că „ofer și altora”, este cale lungă. Aceste acuzații intră sub incidența faptelor de Defăimare și Calomnie, de natură de a atrage răspunderea pe latură civilă a celor care le diseminează în spațiul public. Ca atare, vă conjur să eliminați orice astfel de fel referiri din articolul menționat sau să precizați că poziția mea este de a respinge în totalitate aceste acuzații, pe care le consider deosebit de grave, nefondate, neconforme cu realitatea.
În întreaga mea carieră în sfera publică, carieră de peste 10 ani, începută la vârsta de doar 18 ani, nimeni nu a contestat vreodată moralitatea mea, buna credință, profesionalismul și onestitatea.
Deși, într-adevăr, pozițiile mele publice uneori nu sunt la înălțimea educației mele, având momente când cad în patima impulsului de a lansa diatribe sau de a răspunde în stil frust/limbaj imund anumitor oameni, îmi asum acest stil și primesc bucuros criticile și sugestiile de îmbunătățire a discursului public.
Îmi asum că, fiind o persoană care se expune prin natura pozițiilor de pe rețelele de socializare și a activității publice, pot face obiectul unor controverse, pot fi criticat, contestat sau chiar insultat.
Totuși, să fiu acuzat de parafilii sau dependență de substanțe interzise este prea mult pentru a accepta cu placiditate, aceste acuzații fiind, repet, simple alegații, invenții, emanațiile unor persoane deranjate de opiniile mele sau de istoria relației noastre interpersonale.
Imperativul moral și profesional, dar și spiritul de colegialitate, incumbă redacției, în astfel de situații, laolaltă cu cadrul legislativ, să investigați cu acribie înainte de a aproba în publicația dvs. articole defăimătoare, calomniatoare, bazate pe acuzații refutabile, împotriva unei persoane care nu a fost niciodată subiectul unui astfel de „scandal”. ”, a declarat Dinu Popescu, fosta ispită la „Insula Iubirii”.