Ministrul Educaţiei dă o veste proastă elevilor. De anul viitor, vacanţa intersemestrială din luna februarie dispare.
Ecaterina Andronescu a anunţat că s-a luat decizia de a se renunţa la acea săptămână de vacanţă din februarie.
Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială.
Structura anului şcolar 2019-2020
Anul şcolar viitor va fi structurat în două semestre. Semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri şi va fi cuprins în perioada 9 septembrie – 20 decembrie 2019.
Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor avea o vacanţă în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, fragmentarea accentuată a anului şcolar.
Semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie până pe 12 iunie 2020.
Pentru clasele de finalizare a învăţământului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.
Citeşte şi: Simulare Evaluare Naţională 2019. Când dau elevii de clasa a VIII a şi a VII a simularea
Simulare BAC 2019: Calendarul probelor. Când începe simularea
Ecaterina Andronescu anunță modificări pentru profesori și elevi