Georgescu Dragos
Infidelitatea poate distruge o căsnicie în numai câteva zile, însă una dintre întrebările care apar frecvent atunci când soții ajung la divorț este legată de bani și proprietăți. Dacă unul dintre parteneri a avut o relație extraconjugală, primește celălalt automat o parte mai mare din casă, economii sau alte bunuri?
Divorț după infidelitate. Primește soțul înșelat mai mult din bunurile familiei?
În România, răspunsul nu este atât de simplu precum ar putea părea. Stabilirea culpei la divorț și împărțirea bunurilor sunt două probleme juridice distincte. Faptul că un soț este considerat responsabil pentru destrămarea căsătoriei nu înseamnă automat că va fi „pedepsit” la partaj prin pierderea cotei care îi revine.
Există însă situații în care comportamentul unuia dintre soți poate avea consecințe patrimoniale. Diferența apare mai ales atunci când trebuie stabilită contribuția fiecăruia, când au fost folosiți bani comuni în interes personal sau când unul dintre parteneri formulează alte pretenții prevăzute de lege.
Infidelitatea nu înseamnă automat că soțul vinovat pierde din avere
Una dintre cele mai răspândite idei este că soțul care a înșelat ar trebui să primească mai puțin la divorț.
Din punct de vedere emoțional, o asemenea concluzie poate părea firească pentru persoana trădată. Din punct de vedere juridic, însă, divorțul și partajul trebuie analizate separat.
La divorț se poate pune problema motivelor care au dus la destrămarea căsătoriei și, în anumite situații, a culpei unuia sau ambilor soți.
La partaj, discuția principală este alta.
Trebuie stabilit ce bunuri sunt comune, care sunt bunurile proprii și care a fost contribuția soților la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Să presupunem că doi soți au cumpărat în timpul căsătoriei un apartament.
După 15 ani, soția descoperă că soțul are o altă relație și cere divorțul.
Simpla existență a infidelității nu transformă automat apartamentul într-un bun care îi va reveni în proporție mai mare soției.
Nici situația inversă nu schimbă regula.
Partajul nu funcționează, în principiu, ca o sancțiune morală pentru comportamentul din timpul căsătoriei.
Așadar, ideea „m-a înșelat, deci primesc casa” poate crea așteptări greșite.
Situația concretă depinde de regimul matrimonial, de momentul și modalitatea dobândirii bunurilor, de contribuțiile soților și de eventualele pretenții distincte care pot fi formulate.
Cum se împart bunurile comune după divorț
Pentru multe familii, cele mai importante bunuri sunt locuința, mașina, economiile și eventual alte proprietăți cumpărate în timpul căsătoriei.
În regimul comunității legale, bunurile dobândite în timpul acestuia de oricare dintre soți sunt, ca regulă, bunuri comune în devălmășie, dacă legea nu prevede altfel.
Există însă și bunuri proprii.
De exemplu, anumite bunuri dobândite prin moștenire sau donație pot avea caracter propriu, în condițiile legii.
La încetarea comunității, fiecare dintre soți își preia bunurile proprii.
Ulterior se realizează partajul bunurilor comune și regularizarea datoriilor.
Un element esențial îl reprezintă contribuția.
Legea pornește de la prezumția unei contribuții egale a soților, până la proba contrară.
Aici apare una dintre cele mai importante confuzii.
Contribuția nu trebuie privită exclusiv prin prisma salariului.
Într-o familie, unul dintre soți poate avea venituri mai mari, iar celălalt poate avea o contribuție importantă prin creșterea copiilor, administrarea gospodăriei și alte responsabilități familiale.
Prin urmare, faptul că un singur soț a avut salariul cel mai mare nu înseamnă automat că el va primi cea mai mare parte din bunurile comune.
În același timp, dacă unul dintre soți susține că a avut o contribuție diferită, aceasta trebuie analizată și, dacă există un litigiu, dovedită.
De aceea, fiecare divorț cu partaj poate arăta diferit.
Documentele bancare, actele de proprietate, veniturile, împrumuturile și alte probe pot deveni importante.
Ce se întâmplă dacă au fost cheltuiți bani comuni pentru relația extraconjugală
Aici lucrurile devin mai interesante.
Una este existența unei relații extraconjugale.
Alta este folosirea resurselor familiei într-un mod care produce consecințe patrimoniale.
Să presupunem că un soț a avut o relație extraconjugală timp de doi ani.
În această perioadă, din banii familiei ar fi achitat vacanțe, chirii, cadouri foarte scumpe sau alte cheltuieli importante.
Într-o asemenea situație, problema nu mai este doar infidelitatea.
Apare întrebarea ce s-a întâmplat cu patrimoniul comun și dacă există sume care trebuie avute în vedere în cadrul raporturilor patrimoniale dintre soți.
Nu orice cină, cadou sau cheltuială personală va schimba automat rezultatul partajului.
Trebuie analizate valoarea sumelor, proveniența banilor, perioada și circumstanțele concrete.
De aceea, probele devin foarte importante.
Extrasele de cont pot arăta transferurile.
Documentele pot indica anumite plăți.
În unele situații pot exista înscrisuri sau alte mijloace de probă admise de lege.
Important este ca persoana care descoperă infidelitatea să nu confunde două lucruri.
Dovada relației extraconjugale și dovada unei eventuale diminuări a patrimoniului sunt probleme diferite.
O fotografie care arată existența unei relații nu demonstrează automat ce s-a întâmplat cu banii familiei.
În schimb, o serie de transferuri sau plăți semnificative poate ridica o problemă patrimonială distinctă, care trebuie analizată în funcție de situația concretă.
Dacă apartamentul este numai pe numele soțului care a înșelat
Aceasta este o altă situație care provoacă frecvent panică.
O persoană descoperă infidelitatea, se gândește la divorț și apoi observă că apartamentul apare în acte numai pe numele celuilalt soț.
Concluzia imediată este:
„Nu am nimic.”
Lucrurile nu trebuie analizate doar după numele trecut pe un document.
Contează când și în ce condiții a fost dobândit bunul, ce regim matrimonial exista și dacă bunul este comun sau propriu.
De exemplu, situația unui apartament cumpărat în timpul căsătoriei poate fi diferită de cea a unui apartament pe care unul dintre soți îl avea înainte de căsătorie.
La fel, o locuință primită prin moștenire ridică alte probleme decât una cumpărată de familie.
Acesta este motivul pentru care afirmația „casa este pe numele lui” nu oferă singură răspunsul privind partajul.
Trebuie văzut actul de dobândire.
Trebuie stabilită data dobândirii.
Trebuie analizată proveniența bunului și regimul matrimonial aplicabil.
Abia apoi se poate discuta despre drepturile fiecărui soț.
Infidelitatea nu schimbă singură natura juridică a locuinței.
Ce se întâmplă cu locuința cumpărată înainte de căsătorie
Să luăm o situație diferită.
Soțul cumpără un apartament înainte de căsătorie.
După nuntă, cei doi locuiesc acolo 20 de ani.
Soția contribuie la cheltuielile familiei și la renovări.
Ulterior descoperă că soțul o înșală și cere divorțul.
Poate cere automat jumătate din apartament?
Simplul fapt că a locuit acolo în timpul căsătoriei nu transformă automat un bun propriu în bun comun.
Însă pot exista alte aspecte patrimoniale de analizat.
De exemplu, trebuie văzut dacă au existat investiții realizate din resurse comune sau alte situații care pot genera pretenții distincte.
La fel se întâmplă atunci când unul dintre soți moștenește o casă de la părinți.
Faptul că familia locuiește în acea casă nu înseamnă automat că celălalt soț dobândește jumătate din dreptul de proprietate.
Asta nu înseamnă însă că investițiile sau alte raporturi patrimoniale sunt întotdeauna lipsite de relevanță.
De aceea, într-un divorț în care există proprietăți importante, actele trebuie analizate individual.
Poate soțul înșelat să primească despăgubiri
Aceasta este una dintre zonele în care discuția despre culpa divorțului poate avea consecințe financiare, dar condițiile sunt mai stricte decât simpla existență a infidelității.
Codul civil prevede că soțul nevinovat care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei poate solicita soțului vinovat să îl despăgubească.
Despăgubirile se pot acorda separat de prestația compensatorie.
Asta nu înseamnă că orice persoană care demonstrează infidelitatea primește automat bani.
Trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege și trebuie analizată existența unui prejudiciu.
Mai există și prestația compensatorie.
Aceasta are propriile condiții.
Printre ele se află situația în care divorțul este pronunțat din culpa exclusivă a soțului pârât, iar căsătoria a durat cel puțin 20 de ani.
Scopul este compensarea, pe cât posibil, a unui dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care solicită prestația.
Cererea trebuie formulată odată cu divorțul.
Este, din nou, o problemă diferită de partaj.
Așadar, faptul că soțul înșelat nu primește automat 70% sau 80% din apartament nu înseamnă că nu pot exista alte consecințe patrimoniale ale divorțului.
Totul depinde de situația concretă și de condițiile prevăzute de lege.
Ce se întâmplă dacă unul dintre soți golește conturile înainte de divorț
Acesta este unul dintre cele mai sensibile scenarii.
Soția descoperă infidelitatea.
După câteva zile observă că din cont au dispărut economiile familiei.
Sau situația poate fi inversă.
Unul dintre soți transferă bani, retrage sume importante ori încearcă să înstrăineze anumite bunuri înainte de declanșarea partajului.
Faptul că banii nu mai apar într-un anumit cont în ziua partajului nu înseamnă neapărat că istoricul lor devine irelevant.
Contează natura sumelor, momentul operațiunilor și ce s-a întâmplat efectiv cu banii.
Tocmai de aceea, documentele financiare pot fi extrem de importante într-un conflict patrimonial.
O greșeală ar fi ca celălalt soț să răspundă procedând la fel.
Golirea preventivă a conturilor sau ascunderea bunurilor poate complica și mai mult situația.
Într-un divorț conflictual, reacțiile luate din furie pot produce probleme suplimentare.
Mai utilă este conservarea documentelor și obținerea rapidă a unei evaluări juridice adaptate situației concrete.
Infidelitatea și copiii sunt o problemă separată
Mai există un mit.
„Dacă m-a înșelat, copiii vor rămâne automat cu mine.”
Nu există o asemenea regulă automată.
În problemele care îi privesc pe copii, criteriul central este interesul superior al copilului.
Relația extraconjugală a unui părinte nu duce, prin ea însăși, la pierderea drepturilor și responsabilităților părintești.
Instanța analizează situația copilului, relația cu părinții și elementele relevante pentru creșterea și dezvoltarea sa.
Dacă există însă comportamente care afectează direct copilul, acestea pot avea relevanță în analiza concretă.
Din nou, diferența este importantă.
Una este conflictul dintre soți.
Alta este relația fiecărui părinte cu propriul copil.
Copilul nu trebuie transformat într-un instrument de răzbunare pentru infidelitatea celuilalt.
Cele mai importante acte înainte de partaj
Când divorțul se anunță conflictual și există bunuri importante, documentele pot conta enorm.
Actele proprietăților trebuie păstrate.
La fel și contractele de credit.
Extrasele bancare pot clarifica proveniența și circulația unor sume.
Documentele privind investițiile pot deveni relevante.
Actele referitoare la donații sau moșteniri pot demonstra caracterul propriu al anumitor bunuri.
De asemenea, este importantă separarea informațiilor certe de bănuieli.
Faptul că unul dintre soți bănuiește că există un cont secret nu înseamnă că acel cont există.
Faptul că cineva spune că a plătit întreaga casă nu înseamnă automat că poate și demonstra acest lucru.
Într-un conflict patrimonial, probele au o importanță majoră.
De aceea, înainte de decizii precum vânzarea unor bunuri, retragerea unor sume importante sau semnarea unor acte, consultarea unui avocat ori notar poate evita greșeli costisitoare.
Soțul înșelat nu primește automat o cotă mai mare
Cea mai importantă idee rămâne separarea dintre infidelitate, culpa pentru divorț și împărțirea patrimoniului.
Un soț poate fi considerat responsabil pentru destrămarea căsătoriei fără ca acest lucru să însemne automat că pierde o parte din bunurile comune.
La partaj contează în principal natura bunurilor și contribuția soților, în condițiile regimului matrimonial aplicabil.
În paralel, pot exista situații în care sunt solicitate despăgubiri ori prestație compensatorie, dacă sunt îndeplinite cerințele legale.
Iar dacă banii familiei au fost folosiți într-un mod care ridică probleme patrimoniale, situația trebuie analizată separat și dovedită.
De aceea, două divorțuri pornite aparent din același motiv pot avea rezultate patrimoniale foarte diferite.
Un cuplu poate avea doar un apartament cumpărat împreună.
Altul poate avea bunuri moștenite, firme, credite și investiții.
Într-o altă familie, unul dintre soți poate să fi renunțat ani întregi la carieră pentru creșterea copiilor.
În alta, pot exista sume importante retrase chiar înaintea despărțirii.
Infidelitatea poate fi motivul care pune capăt căsătoriei.
Dar, atunci când începe discuția despre casă, bani și proprietăți, răspunsul nu este dat automat de întrebarea „cine a înșelat?”, ci de regulile privind regimul matrimonial, natura bunurilor, contribuția fiecăruia și celelalte condiții prevăzute de lege.
