Redactia.ro
Home » Știri » Doi angajaţi de la Ambulanța Bihor, sancţionaţi, după ce au fost filmaţi de un fost coleg. Culegeau flori de soc şi făceau cumpărături cu pacienţii în salvare VIDEO

Doi angajaţi de la Ambulanța Bihor, sancţionaţi, după ce au fost filmaţi de un fost coleg. Culegeau flori de soc şi făceau cumpărături cu pacienţii în salvare VIDEO

Un fost ambulanțier s-a supărat foc și pară atunci când și-a pierdut locul de muncă. Acesta şi-a surprins doi foști colegi în situații care arătau explicit faptul că nu-și îndeplinesc îndatoririle profesionale. Ulterior, bărbatul i-a reclamat conducerii SAJ Bihor. Iată imaginile care au creat extrem de multă controversă!

O asistentă culegea flori de soc în timp ce un pacient se afla în ambulanță

Un fost ambulanțier a făcut plângere conducerii SAJ Bihor printr-un avocat, însoțite de două filmări făcute cu telefonul pentru a-și reclama doi foști colegi.

În prima filmare este surprinsă o asistentă care culege flori de soc în timp ce un pacient aștepta chiar în ambulanță. Semnalele luminoase erau pornite, deoarece erau în drum spre  Oradea.

„Echipajul a preluat un pacient din Derna și s-a decis că trebuia transferat la Oradea.

Asistenta a cerut însă șoferului să oprească pe drum ca să culeagă flori de soc”, se arată în sesizarea trimisă conducerii SAJ Bihor și Ministerului Sănătății, citată de ebihoreanul.ro.

În imagini apare și soția pacientului.

„Se observă că era îngrijorată. Cel mai probabil, această stare de îngrijorare i-a fost creată de faptul că deși soțul său se afla în autospeciala SAJ Bihor, care avea semnalele luminoase în funcțiune, doamna a preferat să-și prioritizeze nevoile personale față de transportarea pacientului într-un termen cât mai scurt la unitatea medicală”, se mai arată în sesizarea trimisă conducerii SAJ Bihor și Ministerului Sănătății de fostul ambulanţier.

Asistenta își va primi penalizarea din partea comisiei de disciplină când va reveni din concediul de odihnă.

„După constituirea Comisiei de disciplină care trebuie s-o cerceteze, doamna asistentă a intrat în concediu medical, astfel că procedura disciplinară a fost suspendată până la încheierea acestuia”, spune directorul executiv al SAJ Bihor, potrivit Libertatea.ro.

Un ambulanțier s-a dus la supermarket în timp ce avea un pacient de transportat

Cealaltă înregistrare a fost realizată pe 18 iunie și îl are ca protagonist pe un șofer al stației din Marghita, care a oprit salvarea în parcarea unui supermarket din oraș, în timp ce avea un pacient în mașină, pentru a face și el câteva cumpărături.

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor, ambulanțierul care a făcut cumpărături în timpul serviciului a fost sancționat imediat după semnalarea incidentului cu o penalizare de 10% din salariu.

Sursa foto: ebihoreanul.ro
adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: