Redactia.ro

Doliu în muzica populară! Ionel Lazăr a murit la 47 de ani. Artistul cânta chiar și pe patul de spital

GALERIE FOTO (2) ionel lazar

Ionel Lazăr, unul dintre cei mai valoroși artiști de muzică populară, a murit! Se lupta cu o boală cumplită și slăbise peste douăzeci de kilograme în doar câteva luni. Ionel Lazăr era internat la Fundeni și făcea radioterapie.

Ionel Lazăr a murit

Ionel Lazăr avea 47 de ani și era un valoros rapsod al cântecului popular muntenesc, din zona etnofolclorică a Sloboziei. El fusese operat de două ori, după ce în corpul său au fost găsite două tumori și începuse procedurile de radioterapie. Din nefericire pentru el, ajunsese la spital într-un stadiu avansat al bolii, iar medicii nu au putut face minuni pentru a-i salva viața.

ionel lazar
Ionel Lazar a murit

Anul trecut, Ionel Lazăr povestea despre calvarul pe care îl trăia, după ce fusese diagnosticat cu cancer. Artistul nu se gândea că ar fi putut suferi de o boală atât de parșivă și considera că slăbise excesiv din cauza stresului.

„Slăbisem în ultimul timp, am crezut că e de la oboseală, nunți, de la munca în gospodărie, dar era vorba despre o boală imprevizibilă pe care o duc de un an jumate. Am avut o tumoră pe care am descoperit-o foarte tarziu. Când m-am operat, medicii au constatat că au aparut și alte tumori la vezica urinară, pulmon și ficat. Acum am fost operat a doua oară și sunt pe patul spitalului Fundeni. Doamne, să mă fac și eu bine, câte zile oi avea, că viața mea e in mâinile lui Dumnezeu! De un an jumate n-am mai putut sa dorm, acum mi-a făcut domnul doctor niște calmante pentru somn”, declara Ionel Lazăr, conform revistei Star Popular, în cursul anului trecut.

După anunțul conform căruia Ionel Lazăr suferea de cancer, colegii artistului s-au mobilizat pentru a strânge banii necesari tratamentului. Artistul a fost profund impresionant de solidaritatea de care au dat dovadă colegii de breaslă, așadar le-a mulțumit cum știa cel mai bine: prin cântec. Adesea distribuia filmulețe, de pe patul de spital, în care cânta unele dintre melodiile pentru care era atât de apreciat.

Organismul lui Ionel Lazăr era prea slăbit pentru a face față tratamentului

Din păcate, boala se afla într-un stadiu mult prea avansat, iar organsimul deja slăbit al artistului nu a putut face față tratamentului agresiv. În dimineața zilei de miercuri, 26 octombrie, un apropiat al cântărețului a dat vestea tragică: Ionel Lazăr a pierdut lupta cu boala și a murit la 47 de ani.

„A plecat la ceruri Ionel Lazăr, valoros rapsod al cântecului popular muntenesc, din zona etnofolclorică a Sloboziei. Dumnezeu să te ierte și să-ți facă odihnă veșnică, Ionele!”,  a fost mesajul scris de către prietenul și colegul său Alexandru Lilea.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri