Deși nu o știm altfel decât cu zâmbetul pe buze, Neti Sandu ascunde o dramă uriașă. Vedeta Pro TV a dezvăluit care este cel mai mare regret al vieții sale.
Este mereu zâmbitoare, extrem de senină și pozitivă, așa că nimeni nu știa despre această mare suferință a lui Neti Sandu.
Neti Sandu, dramă neștiută. Cel mai mare regret al vedetei Pro TV
Se pare că dincolo de zâmbetul pe buze, pe care mereu îl afișează, Neti Sandu a dus o luptă extrem de dură pentru a trece peste sfârșitul unei relații de zece ani. Îndrăgita vedetă TV a hotărât să își deschidă sufletul și să vorbească despre marea sa dragoste.
Mărturisirile se leagă de cea mai grea perioadă din viața vedetei Pro TV, atunci când s-a încheiat cea mai lungă relație a sa.
În urmă cu mai bine de o lună, Neti Sandu a fost nevoită să se izoleze, după ce s-a infectat cu temutul virus Covid-19. Tot în izolare, și-a sărbătorit și ziua de naștere.
”Ziua o petreceam la restaurant, cu prietenii. Am fost şi plecată, prietenii îmi făceau cadou câte o ieşire la munte. Acum am stat acasă, izolată, singură, dar am primit flori, cadouri. Au venit la uşă prieteni, colegi, nepoata, sora, cumnatul, care mi-au lăsat câte o atenţie. A fost un rasfăţ! Şi totul foarte emoţionant”, a dezvăluit vedeta PRO TV.
Neti Sandu, despre iubirea vieții sale
Însă puțini știu drama trăită de Neti Sandu. O relație pe care vedeta a avut-o timp de 10 ani, s-a terminat brusc. Au curs lacrimi amare.
Îndrăgita vedetă PRO TV a mărturisit că a avut nevoie de terapie pentru a trece peste despărțirea de bărbatul cu care a trăit ani buni. Însă ajutorul avea să vină prea târziu.
”Regret că am stat prea mult în suferinţă, înainte să mă duc la terapie. M-am dus prea târziu. Abia după ce am fost la terapie, am reuşit să înţeleg ce se întâmplă în interiorul meu. Spuneai, la un moment dat, că ţi-au trebuit cinci ani de terapie ca să treci peste finalul a zece ani de relaţie. Mi-a răspuns la foarte multe chestii la care nu avea cine să-mi dea răspunsul şi lucrurile s-au revelat de la sine, în timpul terapiei şi după, iar pe altele le-am aflat pentru că am lucrat în terapie”, este mărturisirea cutremurătoare a lui Neti Sandu.