Redactia.ro

Ea este Simona, blonda din Gorj care a escrocat un italian de 70 de ani. L-a făcut să se îndrăgostească, i-a luat banii și l-a lăsat cu buza umflată

GALERIE FOTO (4)

Simona Mărgăian, acum cunoscută sub numele de Simona Filip, a fost recent condamnată de către Tribunalul Gorj, după ce a fost găsită vinovată de spălare de bani și înșelăciune într-un caz care a șocat opinia publică. Sentința survine în urma unor acuzații grave, conform cărora ea l-ar fi escrocat timp de doi ani pe un bătrân italian, Francesco Thiella, și i-ar fi indus acestuia pierderi financiare semnificative, totalizând o sumă impresionantă de 780.000 de euro.

Începând ca o poveste de dragoste, relația dintre Simona și Francesco s-a transformat, însă, într-un coșmar financiar pentru septuagenarul italian. Francesco, iluzionat că și-a găsit sufletul pereche în românca de 36 de ani, a căzut pradă farmecelor acesteia și a început să îi transfere sume de bani colosale în conturi, în totalitatea lor atingând fabuloasa cifră de 780.000 de euro. Pentru a satisface cererile financiare ale partenerei sale, Francesco a ajuns să-și vândă toate proprietățile din Milano.

Simona a încasat bani frumoși de la Francesco

Instanța a scos la iveală faptul că bărbatul a fost escrocat de româncă, rămânând fără sume uriașe de bani. În motivarea instanței se arată că Simona l-a făcut să-i transfere regulat „sumele de 3.000 euro, 5.000 euro, 15.000 euro, 9.700 euro şi 3.000 euro, precizând părţii civile că banii sunt necesari pentru a renova o casă în comuna Budieni, jud. Gorj”.

După ce a încasat sumele respective de bani, Simona a vrut mai mult, așa că a primit încă 760 de euro pentru o presupusă intervenție chirurgicală a tatălui său. Victimizarea a atins cote înalte când tânăra s-a plâns că nu are cu ce să trăiască, iar bărbatul de origine italiană i-a trimis bani regulat. Picătura care a umplut paharul a fost momentul în care aceasta l-a convins să „semneze un act notarial de donaţie prin care a primit fără echivalent dreptul de uzufruct asupra unui imobil (apartament) situat în Milano, Via Leone Pancaldo nr. 11 etaj 3 constituit din hol, 7 camere, bucătărie camera de oaspeţi, duble servicii şi 3 balcoane, pivniţă, camera la mansardă, cu anexele aferente”, se arată în motivarea instanței.

Povestea de iubire s-a încheiat când bărbatul a rămas fără bani

Iluzia unei povești de dragoste a fost spulberată în 2018, atunci când Francesco Thiella și-a dat seama că a fost victimă a unei înșelăciuni. Pentru a obține dreptate, el a decis să facă apel la instanțele din România, aducând în fața justiției faptele grave comise de Simona Mărgăian. Acest moment a marcat începutul procesului judiciar care a dus la condamnarea femeii pentru spălare de bani și înșelăciune.

Sentința Tribunalului Gorj a fost dură, acordând o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare frumoasei românce de 36 de ani. În plus, Simona Mărgăian/Filip trebuie să plătească daune materiale în valoare de aproximativ 700.000 de euro lui Francesco Thiella, precum și o sumă suplimentară de 10.000 de euro ca daune morale. Aceste compensații uriașe ar trebui să acopere prejudiciile financiare suferite de bătrânul italian, care și-a vândut bunurile pentru a satisface cererile financiare ale partenerei sale deștepte.

Sentința, însă, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Avocatul Simonei Mărgăian/Filip poate încerca să conteste verdictul și să aducă argumente în favoarea cliente sale. Cu toate acestea, dezvăluirile și probele aduse în cadrul procesului au fost convingătoare, fapt ce consolidează soliditatea acuzațiilor care au condus la condamnarea acesteia.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri