Redactia
Lăutar din tată în fiu, Nelu Ploieșteanu și-a dorit să transmită, la rândul său, pasiunea pentru muzică. Și a reușit! Nepotul său, Adi, i-a moștenit talentul artistic și iubirea față de pian, iar acum este elev la Liceul de muzică „Dinu Lipatti” din București. Iată ce a povestit el, într-un interviu exclusiv pentru Redactia.ro, despre copilăria alături de marele artist, dar și despre golul imens lăsat odată cu dispariția lui.
A trecut deja un an de când marele artist s-a stins. În ce momente i-ai simțit absența cel mai tare?
Păi îi simt lipsa ori de câte ori merg în vizită la bunica mea, fiecare colț al casei mă duce cu gândul la el. Eu am crescut acolo, la bunicii mei, și îl vedeam mereu prin casă încă de mic, iar de când a plecat la Ceruri, i se simte lipsa în casă enorm. Când veneam în vizită la ei, după ce m-am mutat, mă întâmpina cu o bucurie de nedescris, cu toate că mergeam destul de des acolo. În ultima perioadă a vieții, stătea mai mult la Slănic-Moldova. Obișnuia să ma sune pe apel video zi de zi, și acum parcă ceva este nelalocul lui când nu mai primesc niciun apel de la el…
Cu siguranță îi voi simți lipsa toată viața mea și îmi va fi și mai dor de el pe zi ce trece, însă el și-ar fi dorit să mergem mai departe. Când îmi este greu mă gândesc că el și-a pierdut fiul, pe Mihai, și totuși a găsit puterea să meargă înainte. Deși durerea era acolo, în suflet, el a continuat să bucure lumea prin ceea ce făcea el până în ultima lună a vieții lui, iar exemplul acesta trebuie să îl urmez atât eu, cât și verii mei, Antonio și Geanina.
Ai rămas cu vreun regret în ceea ce-l privește?
Sigur că regret că s-a stins… mai aveam foarte multe de invățat de la el, atât pe plan muzical, cât și în viața de zi cu zi. Dădea niște sfaturi foarte bune, mereu îmi spunea să fiu modest, generos și să las loc de bună-ziua pentru toată lumea. El era un om foarte modest de felul lui, și totodată încerca pe cât posibil să nu deranjeze pe nimeni. Îl admir foarte mult pentru aceste calități ale sale și încerc cât de mult pot să reflect comportamentul lui în comportamentul meu.
În weekend a avut loc parastasul de 1 an. Ai fost prezent la slujbă? I-ai fost alături bunicii tale?
Bineînțeles că am fost prezent la slujbă, din punctul meu de vedere comemorarea celor plecați de la noi este foarte importantă. Îi sunt alături bunicii mele zi de zi, încerc să o vizitez cât pot de des, pentru a o mai scoate din starea de tristețe. Vă dați seama că pierzându-și atât unicul fiu, cât și soțul într-o perioadă atât de scurtă, la doar 3 ani distanță, îi este foarte greu, este distrusă, și are nevoie de sprijinul nostru moral… până la urmă noi, nepoții ei și mătușile mele suntem tot ce i-a mai rămas.
Ai spus că ți-a fost mentor, și nu întâmplător ești elev la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, vrei să-i calci pe urme? Ce planuri ai de viitor?
Da, îmi doresc să îi calc pe urme, însă nu în domeniul muzicii lăutarești, deoarece simt că nu rezonez cu acest gen muzical. Desigur că îmi place să ascult muzică lăutărească, atât muzica bunicului meu, cât și muzica celorlalți mari lăutari ai României din zilele noastre, însă nu m-aș vedea să cânt muzică lăutărească.
Sunt elev în clasa a 12-a la Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti” și studiez pianul de la vârsta de 4 ani, însă pe viitor aș vrea sa continui cu vocea. Mă atrage în principal muzica marelui Luis Miguel, și îmi doresc deosebit de mult să ma axez pe acest gen muzical.
