Redactia.ro

Facturi explozive la energie: România nu face față consumului în zilele de ger

facturi sursa - pixabay

Românii se confruntă cu facturi tot mai mari la energie, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute și al unui consum ridicat. În zilele de ger, România este nevoită să importe masiv energie electrică, deoarece producția internă nu reușește să acopere cererea, iar termocentralele nu pot susține vârfurile de consum.

Datele din piața energetică arată că marți a fost a treia zi consecutivă în care România a apelat la importuri scumpe de electricitate. Prețul mediu al energiei tranzacționate în Europa a fost de 248 de euro pe MWh în România, printre cele mai ridicate valori de pe continent. Doar Ungaria, cu 253 de euro pe MWh, și Polonia, cu 261 de euro pe MWh, au înregistrat tarife mai mari, pe fondul unui consum foarte ridicat.

Situația s-a agravat în anumite intervale orare, când prețurile au explodat. Primul vârf al zilei a fost înregistrat dimineața, când energia s-a tranzacționat la 1.773 de lei pe MWh, echivalentul a aproximativ 350 de euro. Ulterior, a fost atins un al doilea vârf, cu un tarif de 1.926 de lei pe MWh, adică în jur de 377 de euro.

La ora 9:00, consumul de energie în România a ajuns la 9.037 MW, în timp ce producția internă era de doar 7.100 MW. Diferența de aproape 2.000 MW a fost acoperită prin importuri. Din producția totală, aproximativ 3.000 MW au fost asigurați de termocentralele pe cărbune și gaze, ceea ce reprezintă circa 40% din producția internă.

Problema majoră este că aceste termocentrale, multe dintre ele vizate de închidere în următorii ani, nu pot susține vârfurile de consum generate de perioadele cu temperaturi extreme. Chiar și funcționând la capacitate maximă, ele nu reușesc să acopere necesarul, iar România rămâne dependentă de importuri scumpe de energie.

Specialiștii avertizează că, în lipsa unor investiții consistente în capacități noi de producție, situația riscă să se repete la fiecare episod de ger sever. În aceste condiții, românii sunt cei care resimt direct efectele, prin facturi mai mari la energie, într-un context economic deja dificil.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: