Redactia.ro

FCSB a câștigat în Europa League! 2-0 cu Milsami Orhei!

FCSB a câștigat în Europa League

Echipa lui Gigi Becali a început cu o victorie aventura europeană. FCSB a câștigat în Europa League! I-a învins pe moldovenii de la Milsami Orhei cu 2-0 (1-0). Meciul din prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League s-a jucat pe Stadionul din Giurgiu. Căpitanul Florin Tănase a deschis scorul în prima repriză. În partea a doua, același Tănase a realizat dubla, după un contraatac al roș-albaștrilor.

„I-am arătat lui Florin imagini de la meciurile trecute, i-am explicat ce a făcut bine şi ce a făcut mai puţin bine. El a avut o atitudine extraordinară de căpitan de echipă. Îl felicit, cum îi felicit pe toţi băieţii. Toţi au făcut un meci bun”, a spus Bogdan Andone la Pro X.

Cel mai fericit a fost însă Tănase, după dubla reușită.

„O victorie importantă. E primul meci, întotdeuna acesta e mai dificil. Sperăm să o ținem pe aceeași linie, cu victorii, și să creștem de la meci la meci”, a declarat jucătorul la Pro X.

Filip eliminate după aproape 10 minute

Intrat pe teren în minutul 62, Lucian Filip și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. A văzut două cartonașe în 10 minute. Când mai erau 6 minute din partidă, Hora a fost la un pas de a înscrie golul meciului, dar mingea a ocolit poarta.

„Trebuia să fie 5-0, sunt foarte mulţumit. Mingea a fost numai la noi, am avut posesie, ce să vrei mai mult de la un meci de fotbal. Am văzut că Oaidă e fotbalist. Nu îl ştiam bine, nu ştiam dacă face faţă la FCSB. Dar intră cu mingea în careu, e tehnic, are curaj”, a declarat Gigi Becali la „Digi Sport Special”.

Cu cine ar putea juca FCSB în turul următor

FCSB a câștigat în Europa League, 2-0 cu Milsami Orhei și ar putea juca mai departe cu Alashkert. Armenii au trecut cu 3-1 de Makedonija. Alashkert a terminat pe 4 sezonul și a câștigat cupa în Armenia. Este antrenată de Abraham Khashmanyan, iar cel mai valoros jucător este atacantul rus Aleksandr Prudnikov. Este triplă campioană în Armenia și mai are în palmares o Cupă și două Supercupe. Anul trecut în turul III al Europa League au pierdut în fața clujenilor de la CFR. Partidele din turul II al Europa League vor avea loc pe 25 iulie și 1 august.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri