Grigore Madalina
În ziua în care Matei s-a întors din armată, aproape tot satul îl aștepta în stația de autobuz. Plecase cu un an și jumătate înainte, slab, timid și cu promisiunea că se va căsători cu Loredana imediat ce își va termina serviciul militar. Eu îmi imaginasem de sute de ori momentul în care aveam să-l văd din nou. Mă așteptam să coboare cu geanta pe umăr, să mă ia în brațe și să-mi spună că s-a întors definitiv acasă.
Numai că Matei a coborât din autobuz ținând la piept un bebeluș.
Era o fetiță de numai câteva luni, învelită într-o pătură albă. Fiul meu o ținea cu o grijă care m-a făcut să înțeleg imediat că nu era copilul unui coleg și nici un bebeluș pe care îl aducea temporar cuiva.
În stație s-a lăsat o liniște apăsătoare.
Loredana, care stătuse în primul rând cu un buchet de flori în mâini, a făcut un pas înapoi. Mama ei și-a dus palma la gură. Câțiva bărbați au început să-și șoptească ceva, iar două femei au râs fără să-și ascundă uimirea.
Eu nu puteam privi decât copilul.
— Matei, am întrebat, a cui este fetița?
Fiul meu și-a ridicat ochii spre mine. Era obosit, mult mai slab decât atunci când plecase și avea o tristețe pe care nu i-o mai văzusem niciodată.
— Este fiica mea, mamă.
Cuvintele lui au căzut peste noi ca o piatră.
— Și mama ei unde este? a întrebat Loredana.
Matei a strâns copilul mai aproape de piept.
— Nu mai este.
Satul a început să vorbească înainte să afle adevărul
Nu apucasem să ajungem acasă, iar vestea se răspândise deja dintr-un capăt în celălalt al satului. Oamenii inventau explicații, adăugau detalii și vorbeau despre Matei de parcă ar fi comis o faptă rușinoasă.
Unii spuneau că se întorsese cu un copil făcut „pe unde umblase”. Alții susțineau că fusese păcălit și că fetița nici măcar nu era a lui. Câțiva se întrebau cine îl va mai accepta de soț, acum că venise cu un bebeluș în brațe.
Loredana nu ne-a urmat acasă.
A rămas în stație, cu florile atârnându-i lângă picior. Nu a plâns și nu a cerut explicații. S-a uitat la Matei ca la un străin, apoi s-a întors și a plecat.
Eu am mers alături de fiul meu fără să mai pun întrebări. Fetița dormea liniștită, cu obrazul lipit de uniforma lui.
Când am intrat în curte, Matei a așezat geanta jos și mi-a întins copilul.
— O cheamă Regina.
Am luat-o în brațe. Era atât de mică, încât aproape că nu-i simțeam greutatea. A deschis ochii pentru câteva secunde și și-a strâns degetele în jurul degetului meu.
În acel moment am știut că, indiferent de povestea pe care urma să o aud, copilul acela era deja parte din familia noastră.
În noaptea aceea, după ce Regina a adormit într-un pătuț improvizat, Matei ne-a spus tot adevărul.
Promisiunea făcută unei tinere pe care o iubise
În timpul misiunii, Matei cunoscuse o tânără care locuia într-un sat aflat în apropierea bazei militare. Se numea Elena și lucra într-un mic magazin al familiei.
La început se întâlneau întâmplător. Apoi au început să vorbească, să se caute și să petreacă tot mai mult timp împreună.
Matei ne-a povestit că Elena era blândă, curajoasă și hotărâtă să plece din locul în care crescuse. Își dorea să înceapă o viață nouă, iar el îi promisese că, după terminarea serviciului militar, o va aduce în România.
După câteva luni, tânăra a rămas însărcinată.
Matei fusese speriat, dar nu se gândise niciodată să fugă de responsabilitate. Începuse să strângă bani, să caute de lucru în țară și să facă planuri pentru viitor.
— Voiam să mă căsătoresc cu ea, ne-a spus. Știu că trebuia să vă spun mai devreme, dar mi-a fost teamă. Nu știam cum să explic.
Mama Elenei nu îl plăcuse niciodată. Tatăl ei îl considera vinovat pentru faptul că fata voia să plece de acasă. Cu toate acestea, cei doi tineri continuaseră să creadă că lucrurile se vor liniști.
Nu s-au liniștit.
Nașterea fusese grea. Elena a adus-o pe lume pe Regina, dar starea ei s-a agravat rapid. A murit la numai câteva ore după ce și-a văzut copilul.
Matei a rămas lângă patul ei până în ultima clipă.
— Mi-a cerut un singur lucru, a spus el cu vocea frântă. Să nu las niciodată copilul singur.
Părinții Elenei erau distruși de durere. În loc să vadă în Regina o parte din fiica lor, au început să o privească drept cauza tragediei.
Îl învinovățeau pe Matei și îi repetau că nu mai voiau să aibă nimic de-a face cu el sau cu fetița.
— Ia copilul și pleacă, i-au spus. Pentru noi nu există.
Autoritățile urmau să decidă soarta bebelușului, iar una dintre variante era trimiterea lui într-un centru de plasament. Când a aflat, Matei a semnat toate documentele prin care își recunoștea fiica și și-a asumat creșterea ei.
— Cum aș fi putut s-o abandonez? ne-a întrebat. I-am promis mamei ei că n-o voi lăsa niciodată singură.
Nici eu, nici tatăl lui nu am mai putut spune ceva.
Am plâns toți trei în jurul pătuțului în care dormea Regina.
Logodnica lui nu a vrut să asculte explicațiile
A doua zi, Matei a încercat să vorbească cu Loredana. O iubea sau, cel puțin, credea că o iubea. Plecase în armată convins că se va întoarce la ea și că își vor întemeia o familie.
S-a dus la poarta ei cu Regina în brațe.
Loredana a ieșit după câteva minute. Nu l-a poftit în curte și nici nu s-a apropiat de copil.
Matei a început să-i povestească despre Elena, despre naștere și despre promisiunea făcută înainte ca tânăra să moară.
Loredana l-a ascultat puțin, apoi l-a oprit.
— Poate povestea aceasta merge la alții. Eu nu cred niciun cuvânt.
— Nu-ți cer să mă ierți, i-a spus Matei. Îți cer doar să înțelegi că fetița nu are nicio vină.
— Nu vreau să cresc copilul altei femei.
A intrat în curte și a închis poarta.
Matei nu a alergat după ea. Nu a insistat și nu a cerut o nouă șansă. A rămas în mijlocul drumului, cu Regina în brațe, în timp ce vecinii urmăreau scena de după perdele.
Când s-a întors acasă, mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce îi făcuse Loredanei.
— Dar nu pot să aleg între ea și copilul meu, mamă.
Atunci am înțeles că băiatul meu se întorsese schimbat. Nu mai era tânărul care plecase speriat de responsabilități. Viața îl obligase să devină tată într-un moment în care abia învățase să fie adult.
Primele luni l-au pus la cea mai grea încercare
Creșterea Reginei nu a fost ușoară.
Matei nu știa să-i pregătească laptele, să-i schimbe hainele sau să înțeleagă de ce plângea. În primele nopți, se ridica din pat la fiecare sunet. Uneori o lua în brațe și mergea cu ea prin cameră până când i se închideau ochii.
Eu îl ajutam cât puteam, dar el refuza să lase totul pe umerii mei.
— Este copilul meu, spunea. Trebuie să învăț.
Ziua lucra pe un șantier din oraș. Pleca înainte de răsărit și se întorcea seara obosit, cu hainele pline de praf. Cum ajungea acasă, își spăla mâinile și o lua pe Regina în brațe.
Îi făcea baie, îi încălzea laptele și îi cânta. Nu avea o voce frumoasă, dar fetița se liniștea de fiecare dată când îl auzea.
Uneori adormea pe scaun, cu Regina întinsă pe piept. Îl găseam nemișcat, cu brațele în jurul ei, de teamă să nu cadă.
Nu l-am auzit niciodată spunând că și-a distrus viața.
Nu s-a plâns că prietenii lui ieșeau în oraș, în timp ce el rămânea acasă. Nu a spus că era prea tânăr pentru o asemenea responsabilitate.
Când cineva îl întreba de ce nu lasă copilul în grija mea, răspundea simplu:
— Pentru că eu sunt tatăl ei.
O femeie a intrat în viața lor fără să ceară explicații
După aproape un an, Matei a cunoscut-o pe Ioana.
Era educatoare la o grădiniță din oraș și îl întâlnise într-un magazin, într-o după-amiază în care Regina plângea, iar el încerca să găsească un anumit tip de sirop.
Au început să vorbească. La început, Matei i-a spus puține lucruri despre trecut. Se temea că Ioana va reacționa la fel ca Loredana.
Prima lor întâlnire trebuia să aibă loc într-o cafenea. În ziua respectivă, Regina a făcut febră.
Matei a sunat-o pe Ioana și i-a spus că trebuie să amâne.
— Nu pot să o las pe cea mică, i-a explicat.
Ioana a întrebat dacă poate veni la noi.
Când a ajuns, Regina plângea fără oprire. Matei era agitat și își cerea scuze.
— Cred că aceasta este cea mai proastă primă întâlnire, a spus el.
Ioana a zâmbit.
— Sau putem avea prima întâlnire în bucătărie, pregătind ceai pentru cea mică.
A stat cu Regina în brațe aproape două ore. Nu s-a plâns că fetița plângea și nu a părut speriată de responsabilitatea care venea odată cu Matei.
Nu a întrebat de ce ar trebui să crească un copil născut de altă femeie.
A întrebat doar ce îi place Reginei, cum doarme și ce povești preferă.
După ce fetița s-a liniștit, Ioana a ascultat povestea Elenei.
A plâns.
Apoi i-a spus lui Matei:
— Faptul că nu ai abandonat-o spune mai multe despre tine decât orice explicație.
Satul a judecat-o și pe femeia care a ales să rămână
Când oamenii au aflat că Matei și Ioana sunt împreună, au început din nou comentariile.
Unii spuneau că relația nu va rezista. Alții o compătimeau pe Ioana pentru că urma să crească „un copil străin”.
— O să plece și aceasta, spuneau vecinele.
— Cine își asumă copilul alteia?
Ioana auzea, dar nu răspundea.
Pentru ea, Regina nu era o povară și nici copilul unei necunoscute. Era o fetiță care își pierduse mama și care avea nevoie de iubire.
Când Matei și Ioana au decis să se căsătorească, Regina avea aproape patru ani. La nuntă, fetița a mers între ei, ținându-i pe amândoi de mână.
La câteva luni după căsătorie, Regina i-a spus pentru prima dată „mama”.
Nu o învățase nimeni.
Ioana aranja hainele într-un dulap, iar fetița a intrat în cameră și a întrebat:
— Mamă, unde este păpușa mea?
Ioana a rămas nemișcată.
Apoi s-a așezat în genunchi și a strâns-o la piept. A plâns mai mult decât plânsesem eu în ziua în care Matei venise acasă.
Nu a încercat niciodată să-i ascundă Reginei adevărul despre mama ei biologică. Îi vorbea despre Elena cu respect și îi arăta puținele fotografii rămase.
— Mama ta ți-a dat viață, îi spunea. Eu am avut norocul să te întâlnesc după aceea.
Fetița a crescut știind că fusese aleasă
Anii au trecut.
Regina a devenit o copilă curioasă, ambițioasă și atentă cu cei din jur. Învăța bine, citea mult și își proteja colegii mai slabi.
În sat, oamenii încetaseră treptat să mai vorbească despre felul în care venise acasă. Acum o lăudau pentru rezultate și spuneau că Matei avusese noroc cu un asemenea copil.
Eu nu uitasem însă râsetele din stația de autobuz.
Nu uitasem privirile și cuvintele grele.
Matei nu le amintea niciodată oamenilor cât de ușor îl judecaseră. Își vedea de muncă și de familie.
Când Regina a împlinit 18 ani, urma să termine liceul. Obținuse rezultate excelente și fusese acceptată la o facultate pe care și-o dorise de mult.
La festivitatea de absolvire, sala era plină. Matei și Ioana stăteau în primul rând, iar eu lângă ei.
Directoarea a chemat-o pe scenă.
— Premiul de excelență merge unei eleve extraordinare, a anunțat aceasta.
Sala a izbucnit în aplauze.
Regina a primit diploma, apoi a cerut microfonul.
— Vreau să spun doar câteva cuvinte.
S-a uitat direct spre noi.
Cuvintele care au făcut sala să amuțească
Regina a rămas câteva secunde în tăcere. Își ținea diploma la piept și încerca să-și controleze emoțiile.
— Toată viața m-au întrebat cine este mama mea adevărată, a spus ea.
În sală s-a făcut liniște.
Ioana și-a coborât privirea, iar Matei a strâns-o de mână.
— Eu am avut două mame, a continuat Regina. Una mi-a dat viață. Cealaltă m-a învățat cum să o trăiesc.
Ioana a început să plângă.
Regina s-a întors apoi spre tatăl ei.
— Iar tata a fost omul care m-a ales. Nu omul care a fost obligat să mă crească. M-a ales în fiecare dimineață în care era obosit. În fiecare noapte în care am fost bolnavă. În fiecare moment în care viața lui ar fi putut fi mai ușoară fără mine.
Matei și-a dus mâna la față.
Nu mai reușea să-și ascundă lacrimile.
— Când eram mică, credeam că eu am avut noroc pentru că m-a adus acasă, a mai spus Regina. Acum știu că adevăratul noroc a fost să cresc lângă doi oameni care nu m-au făcut niciodată să mă simt mai puțin iubită.
În sală nu mai rămăsese aproape niciun ochi uscat.
Printre cei prezenți se aflau și oameni care râseseră în ziua în care Matei coborâse din autobuz cu un bebeluș în brațe.
Acum îl priveau cu respect.
Unii au venit după ceremonie să-i strângă mâna. Alții și-au cerut iertare pentru lucrurile spuse cu ani în urmă.
Matei i-a ascultat, dar nu le-a reproșat nimic.
— Eu știam de atunci cine este copilul meu, le-a spus.
În ziua în care se întorsese din armată, satul văzuse un tânăr care venea acasă cu o povară.
Adevărul era cu totul altul.
Matei se întorsese cu fiica lui în brațe și cu o promisiune pe care refuzase să o încalce. Alegerea lui nu îi distrusese viața. Îi dăduse un sens pe care nimeni dintre cei care râseseră nu fusese capabil să-l înțeleagă.
Povestea este preluată de pe internet și nu ne asumăm veridicitatea acesteia
